joi, 27 septembrie 2012 | By: ioana97

Magie de doi bani deKelley Armstrong

MAGIE DE DOI BANI
Un roman din seria FEMEI DIN CEALALTĂ LUME de Kelley Armstrong

După cum probabil mulţi dintre voi ştiu, registrul narativ e schimbat, personajul principal este, de această dată, Paige Winterbourne, ufletdar ritmul de thriller paranormal rămâne, ţinându-te cu sul la gură de la prima până la ultima pagină.
Pentru Paige, o tânără şi încă neexperimentată vrăjitoare, nu este uşor să o călăuzească pe micuţa Savannah, în vârstă de treisprezece ani, pe drumul de iniţiere spre maturitate şi să o apere de toate pericolele care o pândesc. Aceasta din urmă şi-a pierdut nu de mult mama − adeptă a magiei negre −, şi se anunţă a deveni la rândul ei o vrăjitoare de temut. Totul se complică în momentul în care Leah, femeia semi-demon care i-a ucis mama, doreşte custodia lui Savannah. În acţiune intră Sabatul vrăjitoarelor, Străbunele, membrii unei atotputernice Cabale, demoni, creaturi din Cealaltă Lume, dar şi avocatul vrăjitor Lucas Cortez (implicat nu fără oarecare interes, dar mânat de bune intenţii şi atras de farmecele încântătoarei Paige)… personaje suficiente pentru ca iadul să se dezlănţuie pe pământ!
Personaje bine conturate, răsturnări de situaţii, umor, mister, romance şi multă acţiune, într-un univers supranatural pe care Kelley Armstrong ştie atât de bine să-l apropie de lumea reală.
Mai trebuie să vă pun în gardă că personajele din primele 2 volume ale seriei apar doar episodic şi fără o implicare în acţiunea cărţii, deci prezentul volum poate fi citit independent.
Cartea are 480 de pagini, formatul 13×20 cm, este cartonată fără supracopertă. Preţul de listă este 39,90 lei, iar la precomandă beneficiaţi de 25% reducere şi transport gratuit.

Chimie perfecta 2: Legile atractiei de Simone Elkeles

LEGILE ATRACŢIEI, vol. 2 din seria CHIMIE PERFECTĂ de Simone Elkeles
BESTSELLER NEW YORK TIMES
BESTSELLER USA TODAY
BESTSELLER PUBLISHERS WEEKLY
Apariţia lui Carlos în oraş încinge atmosfera. Deşi fratele său, Alex, încearcă să-l facă băiat cuminte, rebelului Carlos îi place viaţa trăită pe muchie de cuţit. Chiar dacă acum locuieşte la unul dintre profesorii de colegiu ai lui Alex, legăturile cu banda lui din Mexic nu sunt uşor de rupt şi pericolele continuă să-l urmărească. Dar iată că sentimentele care încep să se înfiripe între el şi frumoasa Kiara îl răvăşesc de-a dreptul. În jocul iubirii lor,  diferenţele sociale dispar, culoarea pielii nu mai are nicio importanţă – funcţionează din plin doar legile atracţiei! Se va termina oare totul cu un happy-end?
Nu există adolescent care să fi citit această carte şi să nu-i fi plăcut! Este captivantă, senzuală, minunată!
Cartea are 384 pagini, formatul 13×20 cm, este cartonată fără supracopertă şi are preţul de listă 39,90 lei. La precomandă veţi beneficia de 25% reducere şi veţi avea transportul gratuit.

Elita intunecata 2: Hex sau puterea farmecelor de Chloe Neill

HEX SAU PUTEREA FARMECELOR, vol. 2 din seria ELITA ÎNTUNECATĂ, de Chloe Neill
La Şcoala de Fete Sfânta Sofia, pe lângă prezenţa la orele de curs şi lecţiile care trebuie învăţate, acţiunea şi suspansul continuă.
Aventurile noastre nocturne erau cu totul altceva. Acolo jos, în subsol, ne exercitam puterea asupra întunericului prin intermediul magiei şi al blestemului focului şi flirtam cu vârcolacii. Era vorba deci nu de putere fizică, ci de putere supranaturală.
Grupul de adolescenţi cu puteri magice, din care face parte Lily, ne captivează în continuare cu noi intrigi, întâmplări pline de mister, magie şi un strop de romance. Lumea nocturnă este tot mai activă în subsolurile şcolii, iar eroii noştri rebeli trec prin momente de cumpănă şi  înfruntă pericole neaşteptate. Acum, Lily trebuie să înveţe să-şi controleze capacităţile paranormale şi să înfrunte cu mult curaj palpitanta viaţă de noapte a oraşului Chicago. Iar după întâlnirea cu Sebastian – un tip hot care se oferă să o ajute să-şi stăpânească magia, lucrurile devin cu adevărat periculoase.
Cartea are: 352 de pagini, este cartonată fără supracopertă, preţ de listă, 39,90 lei.
La precomandă, veţi beneficia de o reducere de 25% şi de transport gratuit.
sâmbătă, 22 septembrie 2012 | By: ioana97

Recenzie: Clubul V de Kate Brian

CE SPUN EI:

Toată lumea o face (sau nu?)
Mandy, Kai, Debbie şi Eva trebuie să obţină ceva înainte de absolvirea liceului: să câştige prestigioasa bursă Treemont, o adevărată foaie de drum pentru colegiul pe care şi-l va alege fiecare. Dar bursa are o cerinţă ciudată: „puritatea sufletului şi a trupului”.
Într-un efort de a-şi proclama „puritatea” în faţa întregii şcoli, Mandy înfiinţează Clubul Virginităţii.
Prietenele ei sunt de acord că un club social este o idee grozavă, dar să fie de acord şi cu păstrarea marii „V” până la absolvire pare să fie o cu totul altă problemă. Pentru că fiecare ascunde câte un secret. Ceva important!
Iar secretele lor le-ar putea costa mult mai mult decât o simplă bursă...

CE SPUN EU:
Hmmm... Nu cred ca am foarte multe de spus despre aceasta carte. Ceea ce e putin ciudat.
Am citit-o si nu am ramas cu o impresie foarte clara despre tot ceea ce s-a intamplat, desi as inclina sa spun ca nu mi-a placut. Nu, nu mi-a prea placut. Nu spun, a avut si momente bune, dar destul de rare si nu unele care sa spui ca sunt extraordinare. Doar bune.
Sunt convinsa ca ati inteles din descriere ideea cartii care, la inceput, mi s-a parut cel putin interesanta. Dar nu a fost exploatata la maxim (gata, daca mai folosesc mult limbajul asta ma fac critic literar).
Deci cele patru fete prietene foarte bune si tot pana la un moment dat cand se hotarasc sa concureze pentru aceasta bursa care are si o cerinta mai speciala: puritatea sufleteasca si trupeasca.
Ca sa nu dau total de gil cartea, am sa numesc personajele fata 1, fata 2, fata 3, fata 4.
Fata 1- o persoana inteligenta(dar nu extrem de) care are nevoie de bursa ca sa poata pleca sa studieze. Este singura sansa a ei sa plece la colegiu, altfel nu si-ar permite. Bineinteles, se considera ghinionista si marcata negativ de soarta si ... Toate lucrurile melodramatice. Asta pana apare Domnul Perfectiune care o remarca pe ea dintre toate fetele, desi ea se autoconsidera urata si blah, blah, blah. Situatia aceasta mi s-a parut cam clichee.
Fata 2- Unfel de geniu in matematica(sau sa fi fost fizica?) care este ,,obligata" de tatal ei sa urmeze o cariera in acest domeniu. Are nevoie de bursa ca sa urmeze o scoala de design vestimentar. Faptul ca ea se considera neinteleasa de tatal ei(prietenele o inteleg, desigur), dar ca acesta accepta in final e clichee din nou.
Fata 3-
Stati, stati... Ce fac eu aici? Ma pun sa va fac rezumat? Ei bine, aici ma cam opresc caci sper ca vreti sa cititi cartea (sau nu?).
Eu una nu am foarte multe pareri de spus despre aceasta carte. A fost buna si nu prea. Mie una nu mi-a prea placut. Dar a fost o lectura placuta
pentru o zi caaaalda de vara, dar daca ar fi sa aleg intre ea si alta lectura, in vreo 75-80% din cazuri as alege cealalta carte.
Nu spun ca e o carte proasta, ci dimpotriva daca nu ai nimic impotriva clicheelor si a cartilor al caror subiect il gasesti in atatea filme.
Cartea asta pur si simplu nu e genul meu.
Concluzia? Daca mergeti la plaja, luati-o cu voi.

Nota: 3(de fapt, intre 2.5 si 3)/5
vineri, 14 septembrie 2012 | By: ioana97

Bravo Girl, marti-18 septembrie

NU RATAŢI CONTINUAREA SERIEI FETELE GALLAGHER de Ally Carter
Un thriller romantic, plin de aventuri, suspans şi, nu în ultimul rând, umor

New York Times Bestseller
CUM SĂ NU TE LAŞI DUS DE NAS DE O FATĂ… SUB ACOPERIRE,                                           volumul 3 din seria FETELE GALLAGHER de ALLY CARTER – din 18 septembrie               împreună cu revista Bravo Girl

Un nou semestru la Academia Gallagher pentru Tinere Excepţionale, şi Cammie Morgan continuă să cocheteze cu pericolul – având, evident, o acoperire pentru orice ocazie, căci fiind spioană în pregătire, pentru ea identităţile false reprezintă o metodă de supravieţuire.
Dar când Cammie se duce la Boston pentru a fi alături de prietena ei Macey atunci când tatăl acesteia este nominalizat la vicepreşedinţia Statelor Unite, convenţia politică naţională se transformă pentru cele două fete într-o adevărată capcană. Pentru a împiedica răpirea lui Macey – o ţintă politică majoră –, Cammie se vede nevoită să renunţe la acoperirea ei.
Dar cine sunt răpitorii? Extremişti politici sau nişte personaje mai sinistre? Şi ce rol joacă Zach, misteriosul (super-sexy) băiat de care Cammie e îndrăgostită, şi care îşi face mereu apariţia pe neaşteptate, la adunări politice şi în trenuri? (Cammie încă nu a decis dacă el este băiatul bun sau cel rău, dar asta nu o împiedică să se gândească mereu la el!)
Cu ajutorul unei uluitoare foste Fete Gallagher, Cammie şi prietenele ei sunt decise să descopere maleficul grup care le ameninţă existenţa – a lor şi a întregii şcoli – şi să afle adevărata lui motivaţie. Şi în toată această aventură – misterioasă, cu răsturnări bruşte de situaţie şi momente de tensiune extremă – Cammie şi prietenele ei învaţă două lucruri: A) Viaţa în lumina reflectoarelor nu este întotdeauna cea mai plăcută, căci nu ştii niciodată cine te poate pândi. Şi B) Lucrurile nu sunt niciodată aşa cum par, şi cel mai important lucru pe care trebuie să-l facă un spion este să-şi urmeze instinctele.
sâmbătă, 1 septembrie 2012 | By: ioana97