sâmbătă, 28 ianuarie 2012 | By: ioana97

Vampirii din Morganville 7: Stingerea

VAMPIRII DIN MORGANVILLE, VOL. 7, STINGEREA, de Rachel Caine
în curând la editura LEDA
 
Ai putea crede că acum, când maleficul Bishop nu-i mai terorizează pe locuitori cu prezenţa lui, viaţa tuturor a reintrat pe făgaşul normal, iar oamenii şi vampirii trăiesc în armonie. Dar uite că nu-i chiar aşa! E adevărat că morţii-vii au făcut unele concesii, dar asta nu înseamnă că toată lumea e fericită.
În grupul celor patru prieteni – Claire, Shane, Eve şi Michael – apare o intrusă, Kim, care tulbură rău de tot apele. Iar când în conflictele create sunt implicate şi creaturile nopţii, este clar că trebuie să ne aşteptăm la lucruri nu tocmai plăcute… Trebuie să descoperiţi singuri ce se întâmplă. O să aveţi parte de multă acţiune, fantezie, suspans, dar şi umor şi romantism! Reţeta perfectă pentru o carte aşa cum vă doriţi!
„O electrizantă poveste care adaugă o nouă dimensiune miturilor cu vampiri.” Midwest Book Review
„Captivant și hipnotic!” The Eternal Night
Cartea are 384 de pagini, formatul 13 x 20 cm, este cartonată fără supracopertă şi costă 36,90 lei, preţ de listă. Dacă veţi face precomandă, veţi beneficia de reducerea de 25% şi de transportul gratuit.
vineri, 20 ianuarie 2012 | By: ioana97

Taine de sucub de Richelle Mead




Georgina Kincaid se întoarce – la fel de spirituală, amuzantă, şi întotdeauna acolo unde există acţiune. Din nou o love story (cea veche?) şi tot soiul de răsuciri ciudate ale firului poveştii, la care se adaugă aceleaşi personaje secundare minunate – complicate uneori, ilare alteori, dar întotdeauna nişte adăugiri perfecte la fiecare întâmplare.
În cea de-a cincea aventură urbană efervescentă a Georginei, o entitate ameninţătoare o urmăreşte, invadându-i gândurile atunci când ea se simte deprimată şi aproape împingând-o la sinucidere. Nimeni nu ştie ce este acest „cântec de sirenă” – nici şeful ei, arhidemonul Jerome, şi nici prietenul ei Carter, îngerul. Evident, situaţia nu e deloc plăcută, mai ales când se suprapune cu apropierea nunţii lui Seth cu Maddie – unde Georgina va fi domnişoară de onoare!
În final, entitatea o va salva de tristeţea ei (de fapt, o va răpi), iar Georgina va fi obligată să treacă prin toate chinurile iadului – la propriu! – retrăind momente din trecutul său de muritoare, dar şi de nemuritoare, pentru ca entitatea să se hrănească din energia ei. Dar sunt oare toate aceste amintiri adevărate? Captivante şi în acelaşi timp emoţionante, ele ne arată cum a devenit Georgina ceea ce este ea azi, o răsfăţată a iadului, dar plină de compasiune şi înţelegere.
Sfârşitul – evident, plin de suspans, născând o mulţime de întrebări, deschizând tot soiul de posibilităţi – rămâne să îl afle cititorii…
Volumul are 384 de pagini, este cartonat, fără supracopertă, şi va avea preţul de listă de 39,90 lei. Cei care îl vor precomanda, vor beneficia de reducerea de 25% si de transport gratuit.
Cu acest penultim roman al seriei, aventurile eroinei noastre – şi a cărţilor (care le povestesc) pe piaţa românească – se apropie de final. Ultimul volum, Succubus Revealed, sperăm să fie publicat până la târgul din vară, Bookfest. Astfel, vom bifa încheierea celei de-a doua serii a lui Richelle Mead, după Academia Vampirilor.
miercuri, 18 ianuarie 2012 | By: ioana97

Surprizele de miercuri #14.2

DEARLY DEPARTED (GONE WITH THE RESPIRATION vol. 1,
un cyber-Victorian/steampunk romance cu zombi, de Lia Habel, în curând la LEDA
 
Dragostea învinge totul, aşa se spune. Dar poate săgeata lui Cupidon să străpungă atât inimile celor vii cât şi ale celor morţi – sau, mai degrabă, ale celor nemorţi? Poate o tânără lady victoriană să găsească adevărata dragoste în braţele unui zombi arătos?
Anul este 2195. Locul este Noua Victorie – o naţiune high-tech modelată după moravurile, obiceiurile şi moda unei epoci străvechi. Nora Dearly, o adolescentă din înalta societate, este mult mai interesată de istoria militară şi de tulburările politice ale ţării ei decât de ceaiurile dansante şi de balurile debutantelor în societate. Dar după moartea iubiţilor ei părinţi, Nora este lăsată în grija – şi la cheremul – mătuşii sale despotice, o arivistă risipitoare care a cheltuit averea familiei şi acum plănuieşte să găsească un soţ bogat pentru nepoata sa. Pentru Nora, nicio altă soartă nu poate fi mai oribilă de-atât – până când este aproape răpită de o armată de cadavre ambulante.
Dar soarta de-abia şi-a început jocul cu Nora. Catapultată din lumea ei de politeţuri de salon, ea se trezeşte împuşcând zombi lihniţi de foame alături de nişte comandouri misterioase înveşmântate în negru şi înfruntând un virus fatal – aşa-numitul Laz – care învie morţii şi, odată cu ei, şi Iadul. Cu greu se poate numi asta o situaţie fericită. Apoi Nora îl cunoaşte pe Bram Griswold, un tânăr soldat curajos, frumos, nobil… şi mort. Dar, aşa cum se întâmplă şi cu restul unităţii lui speciale de nemorţi, norocul şi ştiinţa modernă i-au oferit lui Bram posibilitatea de a-şi păstra mintea, bunele maniere şi toate părţile corpului. Iar când relaţia, bazată pe încredere, dintre el şi Nora se transformă în tandreţe, nu mai există cale de întoarcere. Ei ştiu că în cele din urmă molima va învinge, despărţindu-i pentru totdeauna pe nefericiţii îndrăgostiţi. Dar până atunci, vor avea ceea ce inimile lor – fie că bat sau nu – îşi doresc.
Dearly, Departed, romanul de debut al scriitoarei americance Lia Habel, este un amestec de romance şi thriller, un roman de o imaginaţie nebunească, plin de aventură zgomotoasă, suspans care te înfioară şi comedie macabră ce redefineşte pentru totdeauna conceputul de dragoste nemuritoare.

Surprizele de miercuri #14

FRENEZIA de Francesca Lia Block, în curând la CORINTeens
Liv are un secret.
I s-a întâmplat ceva când a împlinit treisprezece ani. Ceva care a schimbat totul. Liv se simte pierdută – nu se mai recunoaşte în pielea ei, nu se mai simte ca făcând parte din familie… nu se mai regăseşte în nimic. Singurele momente în care se simte cu adevărat ea însăşi sunt cele petrecute alături de iubitul ei, Corey, în pădurea din jurul oraşului în care locuieşte. Însă în pădure o femeie misterioasă o urmăreşte pe Liv. În pădure, un grup de băieţi sălbatici o pândesc. În pădure, Liv află de blestemul care o va bântui pentru totdeauna. Blestemul care i-a provocat acea frenezie trăită cu patru ani în urmă. Şi care i-o poate provoca din nou, cât de curând. În vreme ce dragostea îi leagă tot mai mult pe Corey şi Liv, secretul întunecat al fetei ameninţă să-i despartă; în acest timp, Liv se luptă să înţeleagă cine – sau ce – este ea cu adevărat. La lumina lunii pline, cele mai primejdioase secrete îşi scot ghearele…
FRANCESCA LIA BLOCK, câştigătoare a prestigiosului premiu „Margaret A. Edwards”, este autoarea a numeroase bestselleruri, printre care superba serie urban fantasy Weetzie Bat, colecţia de poveşti Blood Roses, colecţia de poezii How to (Un)Cage a Girl, romanul The Waters&the Wild, nuvela ilustrată House of Dolls şi romanul de dragoste în stil gotic, despre vampiri, Pretty Dead. Textele sale sunt publicate în toată lumea.
O poveste paranormală pasionantă, densă, fermecătoare, cu o eroină aparte şi o punere în scenă suprarealistă, captivantă. – KIRKUS
Cu adevărat remarcabilă… Block a construit o poveste complexă din punct de vedere psihologic, cu încărcătură erotică şi deosebit de emoţionantă. – BOOKLIST
duminică, 15 ianuarie 2012 | By: ioana97

O singura alegere te poate transforma radical...

CE SPUN EI:
  • Tradus în peste 25 de limbi
  • Declarat de Publishers Weekly şi Amazon unul dintre cele mai bune 100 romane ale anului 2011
  • În curând film produs de Summit Entertainment (producatorii Twilight)
O SINGURĂ ALEGERE
ÎŢI HOTĂRĂŞTE PRIETENII

O SINGURĂ ALEGERE
ÎŢI DEFINEŞTE IDEALURILE

O SINGURĂ ALEGERE
ÎŢI DETERMINĂ CREDINŢA – PENTRU TOTDEAUNA

O SINGURĂ ALEGERE
TE POATE TRANSFORMA RADICAL

„O carte captivantă, fascinantă.” – JAMES DASHNER
Într-un Chicago distopic, oraşul în care trăieşte Beatrice Prior, societatea este împărţită în cinci facţiuni, fiecare dintre ele cultivând o anumită virtute: Candoarea (cei sinceri), Abnegaţia (cei altruişti), Neînfricarea (cei curajoşi), Prietenia (cei paşnici) şi Erudiţia (cei inteligenţi). În fiecare an, într-o zi anume, tinerii în vârstă de şaisprezece ani trebuie să-şi aleagă facţiunea căreia îi vor fi devotaţi pentru tot restul vieţii. În ceea ce o priveşte pe Beatrice, ea trebuie să hotărască dacă rămâne alături de părinţii ei sau alege facţiunea care consideră că i se potriveşte cel mai bine. În cele din urmă, alegerea pe care o face va surprinde pe toată lumea, inclusiv pe ea însăşi.
În timpul iniţierii care urmează, marcată de o puternică rivalitate, Beatrice îşi ia un alt nume, Tris, şi se străduieşte să afle cine sunt cu adevărat prietenii ei şi, de asemenea, dacă o poveste de dragoste cu un băiat uneori fascinant, alteori enervant, îşi poate găsi locul în viaţa pe care ea şi-a ales-o. Dar Tris are un secret pe care l-a ascuns de toată lumea deoarece fusese prevenită că i-ar putea aduce moartea. Şi, pe măsură ce descoperă un conflict care ia treptat amploare, ameninţând să destrame societatea aparent perfectă în care trăieşte, află că secretul ei ar putea-o ajuta să-i salveze pe cei dragi… sau ar distruge-o.
Un pasionant thriller distopic, din care nu lipsesc decizii majore, trădări sfîşietoare, consecinţe uimitoare şi o neaşteptată poveste de dragoste.


CE SPUN EU:
 Trebuie sa incep de undeva, nu? Greu...e chiaaar greu. Divergent era o carte de la care avem asteptari mari dinainte sa apara(presupun ca multi au avut, din moment ce a fost o carte atat de apreciata si atat de laudata pe blogurile straine, nu?). Si vreau sa spun ca mi-a dezamagit total asteptarile. Efectiv, le-a lasat in urma pe la pagina 150. (Incep sa cred ca trebuie sa am asteptari mai dure de la o carte...:D).
  Primele pagini sunt normale(chiar incepeam sa ma gandesc, in timp ce citeam...ok, si ce-ai asa de tare la cartea asta?), dar la un moment dat mi-am dat seama ca am terminat cartea, ca mi-a placut, ca nici macar nu am realizat ca am citit atat de mult....Nu cred ca pot descrie foarte bine sentimentul pe care l-am avut la sfarsit. 
 Sincer, Veronica Roth a reusit sa creeze o lume ata de credibila incat dupa ce am terminat cartea m-am gandit la ceva de genu': si ce s-a intamplat cu lumea asta, ca parca e putin schimbata? Lumea asta in care oamenii se grupeaza dupa un modul de viata pe care vor sa il duca mi se pare atat de aproape de realitate. Adica, si noi ne alegem prietenii dupa ceea ceva ce avem in comun, asa ca de ce nu, intr-un viitor apropiat vom creea comunitati in jurul acestui lucru? Vom fi neinfricati, eruditi, abnegati, candoare sau prietenie. 
 Cred ca acesta e motivul de baza pentru cartea e asa de ,,nu pot sa ma dezlipesc de ea''. E mai aproape de realitate decat toate cartile cu subiect distopic pe care le-am citit si trebuie sa recunosc ca o pun cu siguranta pe primul loc. 
 Beatrice este divergent si trebuie sa faca una dintre cele mai grele alegeri: sa isi paraseasca familia si sa traiasca intr-un fel care nu ar face-o fericita, sau sa aleaga o alta factiune, parasindu-si familia, dezamagindu-i, dar traind o viata care ar face-o fericita. Bine, cred ca ati realizat deja care este alegerea ei. Problema apare cand si fratele ei renunta la factiunea sa, ridicand multe intrebari, cele mai multe din partea Eruditilor.
 Puneti-va in locul unui om care a trait toata viata facand fapte bune, renuntand la orice care ar fi facut-o fericita si care acum trebuie sa faca totul pentru ea. Acum urmeaza partea grea. Este timpul sa arate ca isi merita locul in randul noii factiuni si ca nu va ramane pe langa. Si, credeti-ma, ca o face intr-un mare fel: mai intai ia bataie, apoi isi vede colegii renuntand la acest drum, ii vede pe cei din jur fiind dispusi sa omoare ca sa fie siguri ca vor ramane acolo, isi face pe unul dintre instructori un inamic, si, bine ca mi-am amintit, se indragosteste de celalalt. 
Si de aici totul devine o nebunie, ceva pe care nu as fi in stare sa descriu si pe care oricum nu am de gand sa incerc. Doar trebuie sa cititi voi singuri cartea. Va promit, nu veti fi dezamagiti. 
Bine, poate doar la sfarsit, la ultima pagina, cand va veti da seam ca s-a terminat cartea si ca trebuie sa mai asteptati asa de mult pana la urmatorul volum. 


Nota: 5/5


P.S.: Pentru toti oamenii care se gandesc sa ma faca fericita: faceti-mi-l cadou pe Four(daca nu reusiti pe Dimitri)...-nu, nu m-am putut abtine:D-
P.P.S:Imi cer scuze ca am scris atat, dar chiar si asa simt ca nu am reusit sa spun tot ce am vrut.
P.P.P.S: Inca mai cititi aici? Trebuia sa va luati cartea deja si sa plecati in lumea lui Beatrice.

Imblanzitorul dragonilor de Lucinda Hare

− Ce poveste aţi vrea să ascultaţi în seara asta?
Îmblânzitorul dragonilor! strigară cu toţii în cor, strângându-se unii în alţii, în vreme ce afară vântul sufla vijelios, iar lunile pluteau ca nişte corăbii pe norii zdrenţuiţi.
 Domnița Quenelda a avut dintotdeauna o legătură magică cu dragonii, iar visul ei este acela de a zbura pe un dragon de luptă, alături de tatăl său, comandantul Gărzii Dragonilor, în războiul cumplit pe care locuitorii din Împărăţiile Celor Şapte Mări îl poartă de sute de ani cu goblinii.
Dorința cea mai mare a micuțului Rădăcină este să se țină cât mai departe de dragonii înspăimântători, cu limbile lor de foc, iar când este numit scutier al tinerei Quenelda, încep să sară cu adevărat scântei.
În ciuda tuturor aşteptărilor, între cei doi se naște o prietenie adevărată. Când Domul Dragonilor este amenințat de un complot mortal, domnița Quenelda și curajosul ei scutier vor reuşi să dejoace planurile unui uneltitor perfid, a cărui identitate îmbracă straie surprinzătoare.
Prima carte din Cronicile Domului ne dezvăluie un tărâm de legendă și o poveste magică, despre curaj, loialitate și prietenie
vineri, 13 ianuarie 2012 | By: ioana97

Uratii de Scott Westerfeld

 
URÂŢII, cartea întâi din seria cu acelaşi nume de Scott Westerfeld, în februarie 2012 la CORINTeens
Tally e pe cale să împlinească şaisprezece ani şi… de-abia aşteaptă! Nu ca să-şi ia permisul de conducere, ci ca să devină frumoasă. În lumea ei, cea de-a şaisprezecea aniversare aduce cu ea o operaţie care te transformă dintr-o persoană considerată ca fiind de o urâţenie respingătoare într-una uimitor de frumoasă.
Dar noua ei prietenă, Shay, nu vrea să fie frumoasă. Mai degrabă ar risca să trăiască în afara acestei lumi. Când Shay evadează, Tally află care este de fapt adevărul în ceea ce-i priveşte pe frumoşi. Autorităţile o pun pe Tally în situaţia de a alege între două variante la fel de rele: fie o va găsi pe prietena ei şi o va spiona, fie nu va mai fi niciodată frumoasă.
Ca urmare a alegerii pe care o va face Tally, lumea ei se va transforma pentru totdeauna.
* * *
Într-o lume a oamenilor extrem de frumoşi, cei normali sunt în pericol.
Scott Westerfeld, unul dintre cei mai importanţi scriitori contemporani de SF/Fantasy pentru tineri şi adulţi, s-a născut în 1963 în Texas, SUA. Este căsătorit din anul 2001 cu scriitoarea australiană Justine Larbalestier.
Romanele (Polymorph, Fine Prey, Evolution’s Darling, So Yesterday) şi seriile de romane (The Risen Empire, Midnighters, Peeps, Leviathan, precum şi cea de faţă, Urâţii) scrise de Westerfeld s-au bucurat de un mare succes, aflându-se pe lista de bestselleruri New York Times şi primind mai multe premii.
Cartea întâi din seria Urâţii a fost inclusă de către American Library Association pe lista celor mai bune cărţi pentru tineri, în anul 2006. De asemenea, în anul 2008, în Franţa, a primit Grand Prix de l’Imaginaire pentru cel mai bun roman străin adresat tinerilor.
Sper să vă placă noua copertă făcută de noi, ţinând cont de preferinţele exprimate anterior de unii dintre voi. Volumul este cartonat fără supracopertă, are 416 pagini la format 13 x 20 cm, iar preţul de listă este 39,90 lei. Va urma în scurt timp linkul de precomandă, şi astfel veţi putea cumpăra cartea cu reducerea de 25%, transport gratuit.