vineri, 24 februarie 2012 | By: ioana97

In curand: Orasul de sticla de Cassandra Clare

O nouă senzaţie în universul urban fantasy!
Stranie, întunecată şi sexy!
Seria Instrumente mortale de Cassandra Clare este New York Times Bestseller
  • În curând, seria va fi ecranizată, având-o pe Lily Collins în distribuţie
  • Stephenie Meyer, autoarea hitului internaţional Amurg, este fan declarat al acestei serii
  • Seria este comparată cu celebrele Harry Potter şi Buffy, Spaima vampirilor
  • Bijuteriile inspirate de obiectele magice din roman se vând cu succes online

Vremea marilor decizii a sosit!
Seria Instrumente mortale continuă să-i fascineze pe cititorii de urban fantasy cu cel de-al treilea şi mult aşteptatul volum - ORAŞUL DE STICLĂ!
Ameninţaţi de haosul unui război, vânătorii de umbre trebuie să se hotărască dacă vor lupta alături de vampiri, vârcolaci şi celelalte creaturi din Lumea de Jos, sau împotriva lor? Între timp, Jace şi Clary au şi ei de luat o decizie dificilă: să dea sau nu curs iubirii care-i leagă, deşi ştiu prea bine că este o iubire interzisă?
Pentru a-i salva viaţa mamei sale, Clary trebuie să plece în Oraşul de Sticlă, locul de origine al vânătorilor de umbre – chiar dacă asta înseamnă să încalce Legea şi să rişte moartea. Mai grav este că Jace se opune acestui plan, iar Simon este aruncat în închisoare de către vânătorii de umbre, care îşi au bănuielile lor cu privire la acest vampir imun la lumina soarelui. Din fericire, Clary îşi găseşte un aliat — în persoana misteriosului Sebastian, care nutreşte o stranie atracţie faţă de ea. Valentine îşi adună în acest timp o armată de demoni, dar vor reuşi oare locuitorii din Lumea de Jos şi vânătorii de umbre să uite de vrajba dintre ei şi să-şi unească forţele pentru a o înfrânge?
Va putea Clary să-şi folosească puterile pentru a-i ajuta să se salveze – indiferent de preţul pe care va trebui să-l plătească?
joi, 23 februarie 2012 | By: ioana97

Concursuri #1

Tin sa va anunt ca aici gasiti un concurs ce are ca premiu Predestinti de Josephine Angelini

In curand: O credinta oarba in ingeri de R.J.Ellory la Leda

O CREDINŢĂ OARBĂ ÎN ÎNGERI de R.J. Ellory în curând la editura LEDA
„Autorul ideal de citit noaptea târziu!” – Clive Cussler
O
Marii maeştri ai genului – James Patterson, Clive Cussler, Jonathan Kellerman, Michael Connolly  – au aplaudat la unison performanţa scriitoricească a lui J.R Ellory din O credinţă oarbă în îngeri .
Bestsellerul autorului britanic, care a fost tradus în peste 23 de limbi şi nominalizat la numeroase premii (Barry Award for Best British Crime Fiction 2008, Prix Du Polar Européen 2008 al săptămânalului francez Le Point, Prix du Roman Noir 2008 al săptămânalului Le Nouvel Observateur şi Quebec Booksellers’ Prize 2008), a câştigăt în Franţa Prix du Roman Noir al săptămânalului Le Nouvel Observateur în 2009 şi a urcat vertiginous pe lista de bestselleruri a ziarului Sunday Times.
Acest thriller palpitant, remarcabil scris, este – aşa cum scria Clive Cussler – „o poveste fascinantă, a cărei intrigă te poartă de la o pagină la alta cu răsuflarea tăiată  şi cate te aruncă în întunecimile groazei şi tenebrele suferinţei, până când, în final, atingi sfârştiul culminant. Remarcabilul talent al lui Ellory de a sonda necunoscutul  îl impune ca pe un maestru al genului”.
Viaţa lui Joseph Vaughan a fost întotdeauna urmărită de tragedie, căci a crescut în Georgia rurală în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, sub norii întunecaţi ai distrugerilor şi pierderilor – moartea tatălui, cufundarea mamei în nebunie, războiul şi cumplitul spectru al unui criminal care bate, violează şi dezmembrează fetiţe.
Abia adolescent el însuşi, Joseph este hotărât să încerce să apere comunitatea şi pe colegele lui de şcoală de acest prădător. Dar, deşi alcătuieşte împreună cu prietenii săi grupul Paznicilor, nu e în stare să împiedice alte crime – şi nimeni nu este prins. Doar zece ani mai târziu pare să se încheie coşmarul, atunci când unul dintre vecinii lui este găsit spânzurat – înconjurat de obiecte care aparţinuseră fetiţelor.
Destinul însă nu-şi încheiase socotelile cu Joseph şi, disperat, el pleacă la NewYork, pentru a-şi îndeplini vocaţia şi aspiraţia de a deveni scriitor. Şi totuşi, trecutul nu vrea să-l lase în pace – căci se pare că adevăratul criminal e încă în viaţă şi continuă să omoare. Iar secretul identităţii lui se află în propria istorie a lui Joseph.
Romanul este povestea unui rit de trecere, o explorare a călătoriei unui băiat către maturitate în circumstanţe extreme. Crimele sunt atât fizice, cât şi metaforice, şi ajung să-i domine viaţa şi scrierile, să-l obsedeze şi bântuie. În acelaşi timp, ele creează cadrul pentru dezvoltarea altor poveşti în ramă: cursul vieţii într-un orăşel din sudul Americii în vremea războiului, cu greutăţile, prejudecăţile şi lupta pentru supravieţuire;  o poveste emoţionantă şi pasionantă despre iubire şi tragedie; istoria newyorkeză a unui tânăr care porneşte într-o aventură literară, explorând limitele talentului său şi o lume intelectuală nouă. Fiecare dintre aceste poveşti  apare ca un episod distinct într-un serial mai degrabă decât un simplu capitol dintr-o carte, iar rezultatul este un roman dens şi profund, minunat structurat. În ciuda faptului că e un roman al colţurilor întunecate din existenţa umană, O credinţă oarbă în îngeri este o carte superbă, poetică şi, în mod ciudat, înălţătoare. Demascarea criminalului devine pentru Joseph o chestiune de supravieţuire, iar pentru cititor, călătoria în sine va deveni mai importantă decât deznodământul ei.
„O carte frumoasă, obsedantă. Un tur de forţă marca R.J.Ellory ” – Michael Connelly
Cartea are 608 pagini, formatul 10,5×17,5 cm, paperback, iar preţul de listă este 39,90 lei.
Pentru mai multe informaţii despre autor şi carte, puteţi accesa site-urile www.rjellory.com şi www.quietbeliefinangels.com
joi, 16 februarie 2012 | By: ioana97

In curand: Invidie de Anna Godbersen


Cea de a treia parte din seria Lux a Annei Godbersen va apărea în curând în format hardcover la Nemira!
Anna Godbersen s-a născut pe 10 aprilie 1980 în Berkeley, California şi a studiat engleza şi scrierea creativă la Colegiul Barnard din Manhattan. După absolvire, a lucrat pentru revista Esquire ca asistentă a editorului literar şi, de asemenea, a publicat recenzii de cărţi pe site-ul revistei. În prezent, este critic literar pentru New York Times Book Review.
Şi-a început cariera de scriitoare în 2007, când a publicat Lux, bestsellerul cu care şi-a început seria cu acelaşi nume. Au urmat Suspiciuni, Invidia şi Splendor, toate având un succes fantastic.
După un an, a început o nouă serie, Bright Young Things. Până acum, a publicat primele două părţi, Bright Young Things şi Beautiful Days, iar la sfârşitul acestui an va apărea şi cea de-a treia parte, The Lucky Ones.
Povestea seriei Lux are loc în Manhattan-ul secolului al nouăsprezecelea, într-o lume a luxului şi a decepţiei. Înalta societate este guvernată de iubiri interzise şi intrigi complexe, aparenţele sunt tot ce contează, iar încălcarea codului social este păcatul suprem.
Într-un interviu acordat siteului Spinebreakers, dedicat adolescenţilor care iubesc lectura, Anna spunea că cel mai important pentru un scriitor e să citească tot timpul, pentru că aşa va învăţa multe, şi să nu îi fie teamă să se întrebe de ce un autor îşi spune într-un anume fel povestea sau de ce îşi construieşte într-un anume fel propoziţile.
Atunci când scrie un roman, Anna spune despre ea că este entuziasmată, înfricoşată, înfometată după scrierile altora, înfometată după snaksuri, somnoroasă, indolentă, vulnerabilă, distrasă şi animată.
marți, 14 februarie 2012 | By: ioana97

In curand: Nascuta la miezul noptii de C.C.Hunter

NĂSCUTĂ LA MIEZUL NOPŢII, volumul 1 din seria SHADOW FALLS, de C.C. Hunter
O nouă serie spectaculoasă, care îţi va merge drept la inimă şi îţi va bântui visele…
 
Kylie Galen e o adolescentă ca oricare alta – are probleme cu părinţii, nu face parte din grupul fetelor populare din liceu, iar iubitul a părăsit-o pe nepusă masă.
De parcă viaţa nu i s-ar fi părut suficient de complicată, este urmărită pretutindeni de un bărbat pe care doar ea se pare că-l poate vedea.
Într-o seară, Kylie ia parte la o petrecere unde lucrurile nu decurg deloc cum ar trebui, iar asta îi va schimba viaţa pentru totdeauna.
Mama ei o trimite la Shadow Falls – o tabără pentru adolescenţi cu probleme. Însă la doar câteva ore după sosire, devine evident că toţi colegii ei au mai mult decât nişte simple „probleme”. Aici, în Shadow Falls, vampirii, vârcolacii, metamorfii, vrăjitoarele şi zânele se antrenează umăr la umăr – învaţă să-şi stăpânească puterile, să-şi controleze magia şi să trăiască în lumea normală.
Kylie nu a simţit niciodată că aparţine acelei lumi, dar, cu siguranţă, locul ei nu este nici aici, alături de o grămadă de ciudaţi paranormali. Sau este oare? Aceştia insistă că face parte dintre ei şi că a fost adusă în tabără dintr-un motiv anume.
De parcă viaţa ei n-ar fi şi aşa suficient de complicată, intră în scenă Derek şi Lucas. Derek vine din neamul zânelor şi este hotărât să devină iubitul lui Kylie, iar Lucas este un vârcolac teribil de arătos, de care Kylie e îndreptăţită să se teamă. Derek şi Lucas sunt cât se poate de diferiţi, însă amândoi au o puternică influenţă asupra ei.
Cine îi va câştiga oare inima? Şi pentru cât timp?
Deşi Kylie nu este sigură pe mai nimic, un lucru devine dureros de clar – locul ei e în Shadow Falls…
Puteţi urmări aici trailerul cărţii:
Mai multe informatţii despre seria Shadow Falls şi autoare, puteţi afla accesând site-urile www.cchunterbooks.com  şi www.facebook.com/ShadowFallsSeries

In curand: Printul mecanic de Cassandra Clare

PRINŢUL MECANIC, cartea a doua din seria DISPOZITIVE INFERNALE de Cassandra Clare
Nu rata continuarea bestsellerului New York Times
ÎNGERUL MECANIC!
În Anglia victoriană, aventurile celor trei prieteni – Tessa, Will şi Jem – continuă! Ei descoperă de ce sumbrul Mortmain – căruia tatăl său, John Shade, îi hărăzise încă de mic copil un viitor strălucit – îi urăşte pe vânătorii de umbre. Totodată, relaţiile dintre cei trei se complică, iar Tessa este pusă în situaţia de a face o alegere delicată. Will îi dezvăluie Tessei un secret dureros, dar pare să fie prea târziu…
Tessa Gray şi-a găsit în sfârşit locul, alături de vânătorii de umbre. Dar liniştea se dovedeşte a fi trecătoare când forţe întunecate din Conclav plănuiesc s-o înlăture de la conducerea Institutului pe Charlotte, protectoarea ei. Dacă se va întâmpla acest lucru, Tessa va ajunge pe străzi, pradă uşoară pentru misteriosul Magistru, care urmăreşte să se folosească de puterile ei în scopuri nu tocmai nobile.
Cu ajutorul lui Will şi Jem, Tessa descoperă că războiul purtat de Magistru împotriva vânătorilor de umbre este cât se poate de personal. El îi învinuieşte pentru o tragedie petrecută cu mult timp în urmă, din pricina căreia, susţine el, viaţa îi fusese distrusă. Pentru a descoperi secretele trecutului, cei trei prieteni călătoresc din Yorkshire-ul învăluit în ceaţă spre un conac de care sunt legate poveşti cumplite; din cartierele sărăcăcioase ale Londrei spre o sală de bal fermecătoare, unde Tessa descoperă că adevărul despre originile ei este mult mai sinistru decât îşi închipuise vreodată. Când se întâlnesc cu un demon mecanic, care-i transmite lui Will un avertisment, aceştia înţeleg că Magistrul le ştie fiecare mişcare – şi că unul dintre apropiaţii lor i-a trădat.
Tessa realizează că inima îi bate din ce în ce mai tare pentru Jem, însă dorinţa de a fi cu Will, în pofida stărilor lui sumbre, continuă să o tulbure. Dar ceva se schimbă în Will – zidul pe care băiatul şi-l construise în jurul lui începe să se năruie. Oare, dacă-l vor găsi pe Magistru, Will va putea să se elibereze de secretele sale şi să-i ofere Tessei răspunsurile legate de originea şi de menirea ei?
În vreme ce căutarea Magistrului, dar şi a adevărului, îi pune pe cei trei prieteni în situaţii primejdioase, Tessa înţelege că, atunci când amesteci dragostea cu minciunile, poţi corupe chiar şi cea mai curată inimă.
Iar pentru fanii seriei, o SURPRIZĂ!  – în exclusivitate în paginile acestei ediţii, trei texte inedite:
  • Dedicaţia lui Will pentru Tessa pe un exemplar din Poveste despre două oraşe, de Charles Dickens
  • Epistola scrisă de Will pentru familia lui, la împlinirea vârstei de şaptesprezece ani, dar pe care nu o va expedia niciodată
  • Scurtă relatare a primei întâlniri dintre Jem şi Tessa
Pentru a afla mai multe despre seriile Instrumente mortale şi Dispozitive infernale, vizitaţi site-urile mortalinstruments.com şi theinfernaldevices.com.
Puteţi urmări aici trailer-ul cartii:
Urmăreşte aici un interviu cu Cassandra Clare, prezentând Prinţul mecanic: http://www.podcast.tv/video-episodes/watch-cassandra-clare-discuss-clockwork-prince-16530421.html
vineri, 10 februarie 2012 | By: ioana97

In curand: Elixirul vietii de Kenneth Oppel

ELIXIRUL VIEŢII, Cartea întâi din seria UCENICIA LUI VICTOR FRANKENSTEIN
de Kenneth Oppel
Viktor şi fratele său geamăn Konrad duc o viaţă foarte plăcută la château Frankenstein, din apropierea Genevei. Crescuţi de nişte părinţi iubitori într-un spirit foarte liberal, avându-i alături pe frumoasa lor verişoară Elisabeth şi pe bunul lor prieten Henry, celor doi gemeni nu le lipseşte nimic. Fac scrimă şi călărie, navighează pe lacul Geneva, iau lecţii particulare. Dar, deşi identici ca înfăţişare, gemenii sunt total diferiţi. În vreme ce Konrad este iubit de toată lumea datorită firii sale plăcute şi a farmecului său, minţii agere şi talentului la orice activitate fizică, Viktor este mai distant şi trebuie să muncească mai mult pentru a se apropia măcar de succesele intelectuale şi atletice ale lui Konrad. În plus, în Viktor ard o pasiune şi o curiozitate înspăimântător de intense.
Când Konrad se îmbolnăveşte grav din cauza unei ciudate maladii a sângelui, o mulţime de doctori încearcă diferite tratamente, dar fără succes. Frustrat de eşecul ştiinţei, Viktor îşi îndreaptă atenţia către Biblioteca Întunecată, ascunsă în coridoarele secrete ale castelului Frankenstein şi adăpostind tomuri străvechi, scrise în limbi ciudate. Deşi tatăl lor le interzice să mai intre acolo, Viktor speră că pe rafturile ei va găsi un remediu care ar putea să-i salveze viaţa fratelui său. Cu ajutorul lui Elisabeth şi Henry, şi sub îndrumarea alchimistului Polidori, Victor încearcă imposibilul – obţinerea Elixirului Vieţii, a cărui reţetă conţine doar trei ingrediente.
Primejdii inimaginabile, o alchimie periculoasă şi un triunghi amoros nefericit le ameninţă la fiecare pas căutările. Dar Victor ştie că nu poate să dea greş, iar sorţii săi de izbândă depind de cât de departe poate împinge graniţele naturii, ale ştiinţei şi ale iubirii – şi cât de mult este dispus să sacrifice.
Iar în final elixirul este obţinut – dar cu ce preţ?
O aventură palpitantă, plină de primejdii – excursii la miezul nopţii în căutarea unei plante rare, coborâri în peşteri subterane, poţiuni alchimice, temniţe şi laboratoare secrete –, cu personaje cuceritoare, într-o atmosferă tenebroasă şi misterioasă, dominată de impunătorul Château Frankenstein din apropierea Genevei. Oppel reinventează aici thrillerul gotic pentru cititorii moderni, preluând istoria eroului tragic şi ambiţios al lui Mary Shelley şi spunând povestea copilăriei lui Viktor Frankenstein – tânărul însetat de cunoaştere care porneşte într-o călătorie întunecată ce urmează să-i schimbe viaţa pentru totdeauna.
Romanul Elixirul Vieţii a fost ales de ziarul britanic The Times şi de revista canadiană Quill & Quire drept cea mai bună carte pentru tineri a anului 2011. Drepturile pentru ecranizarea cinematografică au fost achiziţionate încă înainte de publicare de Summit Entertainment, producător fiind Karen Rosenfeld (Amurg).
Mai multe informaţii despre autor şi carte puteţi afla accesând site-ul
joi, 9 februarie 2012 | By: ioana97

In curand: Naluca si naucul de Stacey Kade

NĂLUCA ŞI NĂUCUL, vol. 1 din seria  Năluca şi năucul de Stacey Kade
După o întâlnire mult prea „intimă” cu un autobuz, Alona Dare îşi schimbă statutul de Regină a Balului în… Regină a Morţilor.
Prinsă sub formă de fantomă în lumea viilor, aşteaptă cu nerăbdare, dar în zadar, lumina aceea orbitoare care să vină să o ia şi să o ducă în paradis – o plajă cu nisip alb, unde totul e gratis, de la un mojito fără alcool  până la o diversitate nesfârşită de pantofi.
Din păcate, la scurt timp după moartea ei, descoperă că de fapt lumea nu o plăcea chiar atât de mult pe cât crezuse, iar prietena sa cea mai bună se grăbise să îl consoleze pe iubitul ei într-un fel cât mai… palpabil şi mai public posibil! Şi ăsta e momentul în care Will Killian, un ratat ciudat care se poartă ca un fraier, o vede şi râde de ea.
Will pare într-adevăr ciudat, dar cine n-ar fi la fel dacă ar putea să audă şi să vadă morţii tot timpul? Will a încercat mereu să-şi ascundă abilităţile, dar de data asta are de-a face cu o fantomă grozav de încăpăţânată şi obişnuită să obţină întotdeauna tot ce vrea. Şi, pentru că se pare că el e singurul care o poate ajuta pe Alona să ajungă în paradis, cei doi încheie un pact: în schimbul ajutorului lui, ea să-i fie călăuza-spirit în relaţiile lui cu fantomele şi să-l ajute să  reziste în confruntările cu directorul liceului, pentru ca în final să poată absolvi cu bine şi să plece departe, într-un loc unde nu există fantome şi psihiatri.
Şi astfel începe povestea lor, spusă într-un ritm alert şi amuzant, şi plină de situaţii neprevăzute, cu o poveste de dragoste „interzisă” şi chiar cu o doză mister. Will are umor, Alona o minte ascuţită şi o limbă încă şi mai ascuţită, ceea ce face un deliciu din dialogurile lor. Spusă din ambele perspective, cartea e minunat scrisă, într-un fel inteligent şi totodată emoţionant.
Pentru mai multe informaţii despre autoare şi cărţile ei, puteţi accesa site-ul www.staceykade.com.
luni, 6 februarie 2012 | By: ioana97

Infect your friends

Poate ati aflat deja ca Megan Crewe(a.k.a. autoarea ,,Mai las-o moale cu fantomele'' aparuta la Leda de curand) organizeaza un concurs cel putin interesant, cu premii interesante.
Asadar, ce facem pentru a ne pune mainile pe premiul oferit de autoare?
Infestatii oamenii  in stilul ,,The way we fall''. Postati despre concurs pe Facebook, tumblr, blog despre concurs, anuntati cati mai multi oameni si, poate, unul din cele sase pachete oferite va fi al vostru:)

Mai multe detalii gasiti aici, pe blogul autoarei.

Asadar, infestati oameni! (De data asta mai primiti si ceva).
Va las mai jos si trailler-ul cartii:


P.S.: Cum am deja volumul ,,Mai las-o moale cu fantomele'' il voi da mai departe pe unul daca imi surade norocul:) *glumeam...sau poate nu, deci vedeti voi la sfarsit:)*
P.P.S.: aveti timp pana pe 8 februarie(miercuri) sa va inscrieti daca aveti de gand
duminică, 5 februarie 2012 | By: ioana97

InMyMailbox Ianuarie 2012

Am vazut ca mai toata lumea are o rubrica de genul asa ca, m-am gandit sa incep si eu una(ca doar nu poate strica, nu?) .
Ca sa fie organizat, sa nu ma incurc, sa nu uit etc.(diverse motive) o sa postez o data pe luna in aceasta rubrica pentru a va arata ce am mai cumparat. Incerc(sesizati ca nu am promis nimic:D) sa postez in primul weekend al fiecarei luni.
 Nu le-am luat impreuna cu Bravo(a fost chiscul inchis in perioada aia...sper sa il redeschida curand ca am pierdut prea multe carti deja) asa ca le-am luat de aici
 Imprumutate de la o prietena, dar am zis sa vi le arat.

 Navele fantoma am primit-o cadou(si mi-a placut), iar Revelatii am castigat-o pe Umbra Dragostei. (Cu aceasta ocazie apuc sa le multumesc fetelor-nu cred ca ma facut-o)

P.S.: Daca aveti propuneri, sugestii idei, astept cu nerabdare.
miercuri, 1 februarie 2012 | By: ioana97

Promotii, promotii si oferte:

Despre Cupidon...

Se pare ca si miercurea asta avem ceva surprize din partea Leda. Miercurea asta ne-au lasat descrierea de la Blestemul focului si...Cel pe care ti-l doresti. 

CEL PE CARE ŢI-L DOREŞTI… E MAI APROAPE DECÂT CREZI de Jill Mansell
din 25 februarie 2012 cu revista JOY, numărul de martie 2012
Totul a început cu o maşină roşie de tuns iarba…
Când Nancy îşi vede pe peluză cadoul de Crăciun de la soţul ei, îşi dă seama că bijuteria pe care o aşteptase se află de fapt pe mâna altcuiva. Deci cine a primit diamantul ei?
Carmen, prietena cea mai bună a lui Nancy, a renunţat la iubire atunci când şi-a pierdut soţul adorat, rock starul milionar Spike Todd.  Carmen are nevoie acum de un bărbat care s-o trezească la viaţă, dar alegerea lui nu e atât de uşoară.
Mia tocmai a sosit la Londra pentru a sta cu tatăl ei, atrăgătorul Connor O’Shea. Din clipa în care o cunoaşte pe scorpia ce ar putea deveni viitoarea ei mamă vitregă, se hotărăşte să joace rolul lui Cupidon – iar săgeţile ei, trimise total haotic, vor crea confuzie, dar în acelaşi timp vor arăta drumul adevăratei iubiri…
Imprevizibilă, plină de întorsături neaşteptate, de romantism, pe alocuri sexy şi teribil de amuzantă, cartea spune mai multe poveşti odată, purtându-ne cu isteţime prin acest labirint umoristico-amoros populat cu o galerie fascinantă de personaje fermecătoare… şi, mai ales, făcându-ne să descoperim în fiecare erou/eroină câte ceva din noi!
Cartea are 496 de pagini, formatul 10,5×17,5 cm, este broşata, preţ revista + carte: urmează să vi-l comunic, atunci când îl voi primi, dar cred că va fi în jurul a 11,99 lei pe volum.
JILL MANSELL, una dintre cele mai cunoscute autoare britanice contemporane, este iubită de femei din întreaga lume pentru romanele ei amuzante, care vorbesc despre dragoste, sex şi relaţii dintre oameni.
În prezent, trăieşte in Bristol cu partenerul ei şi copiii lor.
A publicat 19 titluri, unele dintre ele ajungnd pe listele de bestselleruri ale marilor cotidiene, fiind vândute in peste 3 milioane de exemplare.

Bloody Valentine de Melissa de la Cruz

BLOODY VALENTINE. Trei poveşti de iubire de Melissa de la Cruz, un volum-satelit al seriei Sânge Albastru
NEW YORK TIMES BESTSELLER

Pentru fanii Melissei de la Cruz şi ai seriei Sânge Albastru (din care Editura Leda a publicat deja primele trei volume: Sânge Albastru, Bal mascat şi Revelaţii), iată trei povestiri tulburătoare, în care personaje îndrăgite, vampiri sau nu,  trăiesc momente romantice, îşi împărtăşesc iubirea sau află ce înseamnă suferinţa din dragoste. Oare va putea o tânără vrăjitoare să vindece inima frântă a lui Oliver? Cum a ajuns Allegra să se îndrăgostească de o fiinţă umană? Oare Schuyler şi Jack, după atâtea momente de cumpănă, vor fi în cele din urmă uniţi?
Chiar dacă cei cu Sânge Albastru au puteri care merg dincolo de înţelegerea umană, atunci când vine vorba de dragoste, nimeni, nici chiar aceşti vampiri nemuritori, nu deţin un control deplin.
Romantism, senzualitate, iubiri interzise, pasiuni care înving timpul – toate acestea se împletesc într-un volum deosebit care va apărea în cel mai potrivit moment al anului – Ziua Îndrăgostiţilor!
Pregătiţi-vă să fiţi iremediabil cuceriţi!
Nu rata ediţia de chioşc specială – cadou de Ziua Îndrăgostiţilor! Din 14 februarie 2012 numai împreună cu revista BRAVO
Preţ excepţional: 10,99 lei!

In curand: Blestemul focului de Chloe Neill


BLESTEMUL FOCULUI, vol. 1 din seria ELITA ÎNTUNECATĂ de Chloe Neill  în curând la Editura LEDA
Blestemul focului, volumul 1 din seria Elita Întunecată al îndragitei autoare Chloe Neill, e o carte a personajelor puternice, a suspansului şi a replicilor savuroase.
Lily se trezeşte brusc într-o şcoală particulară elitistă din Chicago, înconjurată de fete răsfăţate, pline de bani şi de ifose.
Scout, ciudata fată cu cercel în nas care primeşte semnale misterioase pe telefon şi dispare în fiecare noapte, e cea care o menţine pe linia de plutire şi care îi dezvăluie o lume nocturnă foarte activă în subsolurile şcolii.
Grupul de adolescenţi cu puteri magice din care face parte Scout îl are printre ei şi pe chipeşul Jason, şi astfel tensiunea cărţii se echilibrează cu un strop de romance. De remarcat tachinările dintre personaje!
Cu atâta acţiune şi suspans continuu, viaţa lui Lily la Sfânta Sofia nu mai e deloc plictisitoare, cu atât mai mult cu cât faptul că şi ea are anumite puteri magice de care nu avusese habar nu e singurul lucru pe care îl descoperă…
„Dacă îţi doreşti o poveste cu intrigi, mister, magie şi un strop de romance, ai în faţă cartea potrivită.” – Bookstack
„Chloe Neill a creat nişte personaje extraordinare, iar eroina, Lily, are o voce minunată, antrenantă. Fanii cărţilor de urban fantasy şi paranormal sigur nu au cum să rateze acest roman şi se vor cufunda în magica lume subterană a oraşului Chicago.” – Fresh Fiction
Cartea are 352 de pagini, formatul 13×20 cm, este cartonată fără supracopertă şi costă 36,90 lei, preţ de listă. La precomandă beneficiaţi de reducerea de 25% şi transport gratuit.