Concurs

Da, da, stiu, nu prea sunt omul care sa tina concursuri(asta poate pentru ca nu am o sponsorizare...)
Daaaaaaaar... Ma simt fericita asa ca m-am hotarat sa spread the love cu niste carti.

Ce punem la bataie *folosesc pluralul ca sa par mai importanta*

Premiul 1:

 sau

Premiul 2:

sau

Acum, daca sunteti copii cuminti, poate mai aduag un premiu.

Ce trebuie sa faceti:

Urmariti blogul prin GFC

Lasati un comentariu aici cu numele si adresa de e-mail sau cum va pot contacta daca castigati

Adunati puncte (punctele le primiti pentru comentarii; persoanele care au comentat  inainte pe blog si vor sa participe, vor primi mai multe puncte pe acele comentarii *nu, viata nu e cinstita*)

Cum vom premia "omii" *insider joke*

-impartim participantii in 3 categorii in functie de numarul de puncte(in mod relativ egal)

-*amestecam bine*

-extragem din primele 2 categorii cate o persoana castigatoare

Sper ca m-am facut clara si inteleasa. 

Pana cand:

hmmm...sa zicem...15 mai(teza la romana din semestrul asta)

Have a nice day and plenty of books ^.^

De ce citim?

Da, aceasta-i marea intrebare care bantuie constiinta oricarui cititor. De ce citeste? Stiu ca poate parea stupid, dar...de ce citesti? 

Trebuie sa recunoastem ca exista prea putini oameni care dedica la fel de mult timp cititului ca noi (prin noi intelegem cei care citesc cel putin 50 de carti pe an si care o fac din pura placere, nu pentru ca sunt obligati). Deci, de ce alegi sa-ti petreci viata intre paginile unei carti, printre cuvinte si semne de punctuatie in loc sa mergi afra cu ceilalti sa bateti mingea sau sa te joci cu papusile(da, cred ca asta e cea mai sexista replica pe care am spus-o pana acum pe blog)? 
Nu zic ca nu faci si asta, dar o faci mai putin...
De ce alegi sa-ti petreci noptile rasfoind pagini si pagini de aceeasi textura in loc sa dormi sau sa stai in bratele cuiva? 
Nu zic ca nu faci si asta, dar o faci mai putin. 
De ce, de ce, de ce....? 
De ce citesti, cititorule?! 
De ce citesti pana si aceste randuri(asta daca ai reusit sa ajungi pana aici)?

Eu citesc pentru ca e mai usor. Viata e mai usoara asa. De fiecare data cand mi se pare ca am dat de greu, iau o carte. Oamenii de acolo par, pur si simplu, sa se confrunte cu mai multe probleme decat mine. Sau, in cazurile extreme in care nu o fac, imi amintesc ca exista speranta si ca o sa reusesc sa traiesc in floricele si pasarele si roz ca si ele. Da, realizez ca e doar o minciuna pe care mi-o spun mie insami, dar imi face placere sa o spun. Iar si iar. 
Citesc pentru ca imi place sa vad lumea si dintr-un alt punct de vedere, pentru ca ma plictisesc de viziunea mea, singura pe care o am de altfel. Vreau sa vad cum gandesc alti oameni si, mai ales, cum vad ei lumea. Pentru ca pentru mine conteaza asta. 
Citesc pentru ca, ocazional, viata mea devine plictisitoare sau banala. Sau pentru ca imi doresc un strop de magie care nu se intampla. 
Citesc pentru ca asta imi place, pentru a asa pot descoperi oameni fara a vorbi de fapt cu ei.
Citesc pentru ca iubesc si asta ma face sa inteleg tot ceea ce implica acest cuvant simplu. 

Miss Peregrine

Incerc sa rezumat aceasta carte intr-un cuvant: opera de arta. Nu neaparta datorita povestii, cat datorita aspectului cartii. E spuerba. Evident, datorita pozelor. Si povestea mi se pare foarte frumoasa si inreresanta. (pentru mine e o idee noua). 

Pana intr-un punct povestea e si foarte credibila. Sunt convinsa ca daca nu ar fi fost introdusi si strigoii, povestea ar fi putut fi reala intr-o masura mult mai mare. Daca situatia ar fi fost explicat folosind o gaura neagra sau o distorsiune spatiu-timp, m-as fi apucat sa caut intrarea spre trecut. Stiu, stiu, pentru majoritatea pare de domeniul fantasticului, dar e mult mai credibil decat povestea cu pasarile care...ei bine, fara spoilere, promit. 

Ceea ce m-a dezamagit la carte e reprezentat de modul in care e scrisa. Nu stiu exact carei categorii de varsta ii exte adresata, dar mie mi se pare middle age dupa limbaj(ceea ce nu cred ca se potriveste cu pozele, de fapt). Si partea asta ma intriga. Poate ca o parte e de la traducere sau poate ca nu. Nu pot sa spun ca e scrisa intr-un mod oribil, dar nu m-a incantat/impresionat. 
Celalalt lucru care nu m-a incantat foarte tare e legat de unele detalii colaterale. Unele dintre aceste detalii sunt importante, mai ales ca la un moment dat se impletesc si se intrepatrund cu povestea principala. Nu m-a incantat nici modul in care s-a incheiat. Nu stiu de ce. Pur si simplu. 
Actiunea cartii a fost pur si simplu mult prea concentrata in ultimul sfert de carte. Si tensiunea nu s-a acumulat ca intr-un roman politist unde da bine.

Spoiler: modul in care ucide acel monstrulet mancator de deosebiti mi s-a parut absolut penibil. De ce? Adica... Era la fel de credibil sa il loveasca un fulger si sa moara!! 
End of spoiler. 

Oricate critice am, aparent,  de adus la adresa cartii, trebuir sa marturisesc ca am terminat-o intr-o noapte. Deci mi-a placut. Mult. Doar ca nu este una dintre acele carti pe care le savurezi pagina cu pagina, cuvant cu cuvant ca sa descoperi limbajul mai mult decat povestea. 
O recomand tuturor celor care nu cauta o opera literara-gramaticala, ci celor care cauta o poveste de citit care sa le umple zilele gri. 

P.S.: as cumpara cartea doar datorita felului in care arata. Superba! (inchipuiti-va cum ar fi aratat daca paginile ar fi fost ingalbenite sau cu urme de arsura ca sa ii acorde patina timpului...) 

Nota: 4/5 

Draga viata...

Nu stiu cine predomina: cei care o plac sau cei care nu o plac pe Alice Munro. Eu ma aflu in cea de a doua categore. Nu, nu mi-a placut "Prea multa fericire". Am primit "Draga viata" cadou. Minunat. Tinand cont ca voiam sa ii mai acorf o sansa. Poate ca volumul anterior nu a fost cel mai reusit. 
Nu, nu e vorba de un volum mai mult sau mai putin reusit. E vorba de stilul ei de a scrie. Pur si simplu nu se pliaza cu ceea ce imi place mie sau cu ceea ce vreau acum. Nu spun nu, e o autoare de valoare, dar pur si simplu nu e pe gusturile mele. 
Pe o coperta era un citat dintr-o recenzie care spunea ca lucrarile ei sunt minunate pentru ca surprind fragmente de viata, personajele ei parand ca traiesc si inainte si dupa nuvela.  Cat se poate de adevarat. Doar ca mie fix asta nu-mi place. 
Nu, nu ma astept ca personajul sa fie nascut la inceputul cartii si sa moara la final, sau eventual pe parcurs ca sa ajunga sa bantuie ulterior sau mai stiu eu ce. Nu vreau viata lui David Copperfield acolo, dar vreau ceva mai plin de substanta sa zic asa! 
Da, sunt o persoana revoltata. Rau. 
Unele nuvele au un mesaj. Ceva ce am putut sa inteleg. Sau sa percep. Unele au dedesubturile lor. Si mi-au placut mai mult sau mai putin. Inteleg de ce ai scrie asa ceva. Dar unele sunt...par lipsite de sens. (cred ca eu incep sa fiu lipsita de sens). 
Mi se pare ca sunt genul de povesti pe care le spune cineva intr-o incapere cu oameni necunoscuti doar pentru a sparge tacerea. Oamenii o sa zambeasca si o sa o aprobe chiar daca povestea nu are niciun sens si nu se potriveste momentului. Doar ca apreciaza ca altcineca a spart gheata. Poate ca din aceasta cauza este ea apreciata. A facut ceva ce altii nu au facut inainte. Sau poate ca...nu, nu mai dau cu presupusul. E prea mult pentru mine. 
Stiu ca unele personaje au un trecut, dar pe mine nu ma multumeste asta. Nuvelele ei seamana cu un tablou al vreunei scene de lupta. Sau bal. Il privesti si  in prima faza nu iti doresti sa  stii povestea din spatele sau fata lui(cine e personajul, cum a ajuns in acea situatie, omul acela care pare ca se impiedica, va cadea oare?) daca e suficient de expresiv. Dar cu cat il studiezi mai mult, cu atat mai mult iti dai seama ca vrei sa stii. Poate ca in prima faza ai ignorat povestea, dar imaginea aceea nu mai ajunge. Vrei mai mult. Asa mi se par si nuvelele ei, cu singura exceptie ca nu sunt la fel de expresive. 
Eu am nevoie de volume groase, cat mai groase, de descrieri poetice si actiune. Ma abtin sa dau o nota unor nuvele pe care nu le inteleg(nu o sa mentionez ca altfel sta treaba cu nuvelele rusilor sau chiar ale unor romani pe care le pot gasi frumoase!). 
Oricum, pana si modul ei de scriere mi-a lasat un gust amar(aici poate fi de vina si traducerea) si pot spune ca per total am fost dezamagita de ea. De cartile ei. Asteptam mai mult de la un castigator de Nobel. (Sau poate nu ma pot eu adapta luteraturii contemporane serioase). 

Nuvela mea preferata din acest volum e "Trenul". (Sper sa nu par prea contradictorie acum ca am dezvaluit aceasta informatie.)

Dragostea nu tine cont de varsta...

...sau? 
Nabokov. Eu una cand spun Nabokov ma gandesc invariabil la Lolita. Da, stiu, a scris si altceva, "altceva" mai pretios, din punct de vedere literar, decat Lolita, dar pentru mine Lolita ocupa un loc special. 
Am evitat mult timp sa o citesc pentru ca subiectul ei mi s-a parut mereu ciudat, ca sa zic asa. Iar acum regret. Poate ca e nevoie de o anumita varsta sau de un anumit numar de ore de analiza literara ca sa vezi frumusetea subtila care se infiripa din fiecare pata de tus de pe hartie si sa treci peste relatia nepotrivita dintre un barbat si o fetita de doar 12 ani. Poate ca nici macar nu am ajuns la varsta aceea, dar mi se pare ca am citit cartea intr-un moment suficient de bine ales de soarta ca sa-mi schimbe viata. 
Subiectul cartii e unul extraordinar el insusi: El, personajul, naratorul isi traieste la nesfarsit povestea iubirii ratate din adolescenta, incercand sa o implineasca iar si iar. Dar, ei bine, pe masura ce anii trec peste el, nu va mai fi in stare sa isi implineasca fericirea din simplul motiv ca aceasta devine odioasa pentru societate. Ea, nimfeta, pubera semiconstienta de sexualitatea ei si de efectul pe care il are asupra lui. 
Dar, totusi, ceea ce m-a impresionat cu adevarat la aceasta carte este modul in care este scrisa. Da, intradevar, povestea te fascineaza inca de la inceput, dar modul in care este spusa te face sa te indragostesti iar si iar de minunatia asta. Da, intradevar, s-ar putea sa fie plictisitoare pentru cei carora nu le plac descrierile si frazele intortocheate si cuvintele folosite iar si iar, de fiecare data altfel, intr-o curgere nesfarsita sau pentru cei care s-au nascut pentru a face parte din generatia "50 shades of grey" si care cauta sa-si gaseasca fanteziile dictate de viata plictisitoare in scenele de sex dintr-o carte. Nu, cartea nu are nicio scena explicita. 
Nabokov se axeaza pe sentimentele Lui de parca acesta e singurul mod de a supravietui, arunca la gunoi orice stim despre ordine si disciplina si le reinvenreaza intr-o cronologie care pare ca ii putea apartine doar lui. Nu, modul acesta de a scrie nu este al lui. Dar il stapaneste cu atat de multa abilitate si pasiune incat te poti gandi cu usurinta ca el l-a inventat, ca tot ceea ce ai citit e un fel de copie. 
Superb! Asta e tot ce pot spune
In timp ce ii citeam monumentala lucrare ma gandeam la Georgina Kincaid. Mi-am dorit sa ma fi putut stapani astfel incat sa am ce citi mult timp, dar randurile ma chemau pur si simplu, asa ca am devorat cartea. 
Sper sa o devorati si voi.