Despre puterea de a merge mai departe

Stiti momentul acela cand vrei sa faci atat de multe lucruri (sa scrii cu adevarat pe blog, sa citesti tot muntele de carti care te asteapta si care, cumva, reuseste sa tot creasca, sa socializezi cu toti iubitorii de carti pe care, de fapt, nu ii cunoasti) dar esti, literalmente, ingropata sub un munte de teme care, bineinteles, nu conteneste sa creasca.

Explicati-mi, va rog, cum reusiti sa supravietuiti scolii si eventual, micilor pasiuni vinovate pe care le mai aveti si totusi sa continuati viata in blogosfera si atitudine de cititor? Pentru mine, in momentul de fata, e prea mult.

Si spun asta pentru ca ar trebui sa imi scriu eseul la romana despre incercarea omului arhaic de a scapa de teroarea istoriei, dar in secret tanjesc sa continui Eragon.

Tineti-mi pumnii sa depasesc acest moment cat mai repede, in asa fel incat sa pot scrie din nou...Pentru ca stiu ca nu va puteti satura de criticile mele...