Stiti momentul acela cand vrei sa faci atat de multe lucruri (sa scrii cu adevarat pe blog, sa citesti tot muntele de carti care te asteapta si care, cumva, reuseste sa tot creasca, sa socializezi cu toti iubitorii de carti pe care, de fapt, nu ii cunoasti) dar esti, literalmente, ingropata sub un munte de teme care, bineinteles, nu conteneste sa creasca.
Explicati-mi, va rog, cum reusiti sa supravietuiti scolii si eventual, micilor pasiuni vinovate pe care le mai aveti si totusi sa continuati viata in blogosfera si atitudine de cititor? Pentru mine, in momentul de fata, e prea mult.
Si spun asta pentru ca ar trebui sa imi scriu eseul la romana despre incercarea omului arhaic de a scapa de teroarea istoriei, dar in secret tanjesc sa continui Eragon.
Tineti-mi pumnii sa depasesc acest moment cat mai repede, in asa fel incat sa pot scrie din nou...Pentru ca stiu ca nu va puteti satura de criticile mele...
Followers
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Blog Archive
-
▼
2014
(25)
- ► septembrie (9)
-
►
2012
(73)
- ► septembrie (6)
-
►
2011
(119)
- ► septembrie (16)
3 comentarii:
si eu vreau sa aflu raspunsul la intrebarea ta :))) sincer, eu incerc sa invat cat mai repede si trisez in neumarate feluri si chipuri pentru a trece mai repede la cartile mele preferate
de interactionat cu alti iubitori de carti...am incercat sa vorbesc cu multi pe care ii am in lista de fb. doar asa se impartasesc cele mai bune pareri in ceea ce priveste cartile :P
Ioana, ma bucur ca ti-am descoperit blogul, si chiar daca citesc acum postari de acum aproape un an, si raspund asa tarziu, sa stii ca te inteleg. Dar, avand in vedere ca esti inca pe blog, chiar mai activa decat atunci, inseamna ca ai supravietuit. Si iti urez din suflet sa supravietuiesti cu bine si lucrurilor care urmeaza, pentru ca vor fi din ce in ce mai dificile (nu incerc sa te descurajez, ci sa te intaresc). Viata e uneori dificila, dar e frumoasa. Merita fiecare secunda :)
Trimiteți un comentariu