Cronicile lumii pamantene de Licia Troisi

M-am decis sa scriu astazi despre aceasta serie. Prefer sa vorbesc despre toata serie si nu despre fiecare volum in parte, pentru ca volumele luate separat nu sunt cine stie ce, dar impreuna sunt destul de ok.
O sa vorbesc putin despre stilul de a scrie al autoarei. In primul volum este aproape un dezastru. Propozitiile sunt scurte si parca sunt taiate cu toporul, terminandu-se brusc, fara sens. Nu toate, dar exista multe de acest fel... O alta problema o reprezinta dialogul care e...sec, cred ca acesta e cel mai potrivit cuvant. Nu stiu daca aceasta e vina traducatorului(traducatoarei? sincer, nu imi mai aduc aminte) sau a lucrat pur si simplu cu ce i s-a dat.
Totusi, spre incantarea mea, progreseaza in urmatoarele doua volume. Intre ultimele doua nu exista o diferenta prea mare, dar fata de primul sunt extraordinare.
Povestea incepe atunci cand Nihal, care este diferita fata de ceilalti copiii, careia ii place sa se lupte si pare cea mai talentata la asta isi primeste prima arma: un cutit dat de tatal ei, Livon, dar pe care din pacate il pierde intr-un duel. Bineinteles, din punctul ei de vedere, duelul nu a fost cinstit, intrucat cel cu care se confrunta era un vrajitor si a folosit o vraja asupra ei. Dupa asta, se roaga de tatal ei sa primeasca o alta arma, o sabie, iar acesta ii faureste o sabie din cristal negru in care incastreaza o ,,lacrima''-un dar primit de Nihal de la un priten spiridus, Phos in timp ce se antrena sa devina vrajitoare.
Din pacate pentru toata lumea, orasul lui Nihal este atacat de forta intunecata, de armatele Tiranului si distrus. Si Livon si restul locuitorilor, cu exceptia lui Nihal si a vrajitorului care i-a luat pumnalul, morti. Acum, Nihal incepe sa isi doreasca sa devina un Cavaler al Dragonului-cei mai temuti luptatori ai Pamanturilor Libere(partea buna idn poveste). Deloc de mirare, toata lumea este impotriva ei si a intratului ei in Academie, intrucat este o fata. Totusi, reuseste si devine cel mai bun luptator, aratandu-si abilitatile innascute. Sennar devine consilier...Oh, Sennar este vrajitorul care a infrant-o, pentru ca am uitat!
Ea este manata in tot acest timp de ura si doreste sa moara, pentru ca afla ca este ultima supravietuitoare a unui intreg popor distrus de Tiran, si anume jumatate elfii. Dupa ce trece de proba finala a Academiei, ajunge la un Cavaler, Ido-singurul cavaler gnom, care o antrneaza in continuare, primindu-si in sfarsit dragonul. Ido, care e super de treaba pana la final si care o invata sa lupte pentru un scop, ceea ce nu gaseste pana la final.
Intre timp, armata este tot mai des infranta asa ca Sennar se decide sa ceara ajutorul Lumii Scufundate, lume despre care nu mai stie nimeni nimic, deci se angajeaza intr-o misiune sinucigasa. Calatoreste alaturi de niste pirati pe mare, dupa care ajunge in Lumea Scunfundata, unde la inceput, este trata asemeni unui prizonier. Reuseste sa se indragosteasca de o localnica, dar pana la urma realizeaza ca o iubeste doar si numai pe Nihal.
Se intoare inapoi cu ajutoare, dar chiar si asa, Lumea Pamanteana are tot mai putine sanse de reusita. Nihal descopera ca ar putea ajuta pe toata lumea daca ar reusi sa adune 8 pietre, cate una pentru fiecare Pamant al Lumii Pamantene, sa le puna intr-un talisman si sa aiba astfel ajutorul vechilor zei, zeii elfilor, al stramosilor ei.
Astfel ultimul volum se transforma in lupta ei pentru recuperarea pitrelor, pentru infrangerea sumanilor, a Tiranului, pentru eliberare si pace si pentru a descoperi un scop pentru care sa traiasca care vine impreuna cu Sennar.
Din fericire, totul se termina cu bine, chiar daca nu pare. Trebuie, dar trebuie neaparat sa cititi Epilogul ultimului volum(fata de la care am imprumutat aceasta carte nu l-a citit-umpica cam ciudat, nu?- si a pierdut partea cea mai faina din poveste).
Recunosc ca in primul volum am fost foarte suparata pe deciziile multor personaje, majoritatea comportandu-se prosteste, facand niste greseli de toata jena, dar cred ca acum, la sfarsit am ajuns sa indragesc personajele ,in parte datorita acestor defecte ale lor care le-au facut atat de complexe.
In majoritatea lor, actiunile sunt evidente, nu e genul acela de suspans astfel incat sa stau cu sufletul la gura sa vad ce e va intampla, citind sute de pagini pe zi. Un fapt deranjant este ca Nihal si Sennar nu isi recunosc dragostea pana la sfarsitul ultimului volum...hei, am inteles ca nu traiesc intr-o lume ca a noastra,dar totusi.
Nu cred ca aceasta e o carte pentru toata lumea, dar daca aveti rabdarea necesara sa o terminati, veti indragi cu siguranta personajele...cel putin pe Sennar(atunci cand nu se comporta prosteste) si pe Ido si..., la sfarsit l-am indragit pana si pe Tiran, atunci cand i-am aflat dorinta. Am inceput sa il respect putin.

Nota: 7.5/10

P.S.: Ce carte imi recomandati sa citesc in continuare?