Egipt anul 318 î. Hr.
Deşi muncea de puţin timp în Casa Talmacilor, talentatul tânar Kel,
socotit peste măsură de înzestrat şi hărăzit unei frumoase cariere,
fusese însărcinat să se ocupe de documentele mai dificile. Dar, într-o
zi, săvârşeşte o greşeală teribilă, întârzie la slujbă, iar în momentul
când ajunge, îi găseşte morţi pe colegii săi şi pe bătrânul învăţat. Îşi
dă seama că asta s-a întâmplat din cauza papirusului cifrat pe care s-a
chinuit să-l tălmăcească. Papirus ce conţinea numele celor care au pus
la cale un complot împotriva regelui, dorind să-l ucidă. Probabil că
ucigaşii erau pe aproape şi stăteau la pândă. Drept urmare, Kel a luat
papirusul şi a fugit. Oamenii trădaseră iarăşi. Domnind peste oraşul
sfânt Karnak, preoteasa împlinea ritualurile regale, înălţa edificii şi
cârmuia un grup de credincioşi pe care faraonul Amasis, deşi îndrăgea
cultura greacă, îl respecta. Încă de la întemeierea dinastiei saite,
Egiptul de Jos se deschidea spre lumea din afară şi accepta, pe zi ce
trecea, decăderea idealurilor şi a obiceiurilor.
Oamenii trădaseră iarăşi. Domnind peste
oraşul sfânt Karnak, preoteasa împlinea ritualurile regale, înălţa
edificii şi cârmuia un grup de necredincioşi pe care faraonul Amasis,
deşi îndrăgea cultura greacă, îl respecta. Încă de la întemeierea
dinastiei saite, Egiptul de Jos se deschidea spre lumea din afară şi
acceptă, pe zi ce trecea, decăderea
idealurilor şi a obiceiurilor. Dându-şi seama de gravitatea
împrejurărilor, Divina Adoratoare încercă să apere valorile moştenite de
la străbunii întemeietori. Doar respectarea temeinică a ritualului
ferea încă ţara de haos şi, în această privinţă, o cât de mică neatenţie
ar fi avut urmări cumplite. Neputând să îndure nici rătăcirile, nici
nevolnicia oamenilor, zeii nu vor întârzia să se răzbune.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu