FANTOMELE NE ŞTIU TOATE SECRETELE de Megan Crewe, din 29 mai numai împreună cu revista BRAVO GIRL. Preţ excepţional: 10,99 lei!

Singurii prieteni ai lui Cass McKenna, o
fată de şaisprezece ani, sunt câteva fantome: a surorii ei şi a câtorva
foşti colegi de şcoală. Fantomele nu sunt deloc complicate şi poţi avea
încredere în ele. Mai mult decât atât, ele pot afla secretele
compromiţătoare ale celor din jur… iar lui Cass îi place să ştie totul
despre colegii ei îngâmfaţi.
Însă când Tim, vicepreşedintele consiliului de elevi, descoperă secretul
lui Cass – acela că poate să comunice cu fantomele –, situaţia tinde să
se schimbe. El îi cere să-l ajute pentru a putea intra în legătură cu
mama lui, moartă de curând, iar ea, după îndelungi ezitări, sfârşeşte
prin a fi de acord. Pe măsură ce-l cunoaşte mai bine pe Tim, Cass are
surpriza să constate că acesta nu este un băiat atât de rău precum
crezuse ea până atunci şi că, într-adevăr, avea mare nevoie de sprijinul
ei.
Să fie aceasta cea mai bună ocazie să se împrietenească din nou cu cei vii… ?
„E minunat scrisă, are personaje cu care cititorii se pot identifica, iar dialogul este impecabil.” – Teens Read Too
„O poveste supranaturală, cu o intrigă amintind de
Mean Girls (
Fete rele),
cu o acţiune alertă… Întâmplările misterioase şi prietenia dintre Cass
şi vicepreşedintele consiliului de elevi îi vor fascina de la primele
pagini chiar şi pe cititorii cei mai exigenţi.”—
School Library Journal
Cartea va avea formatul 10,5 x 17,5
cm, 256 pagini, coperta broşată şi se va putea achiziţiona începând din
29 mai împreună cu revista BRAVO GIRL.
Începutul lunii iunie aduce o nouă serie (de 4 volume) împreună cu revista BRAVO GIRL: THE ASHLEYS de Melissa de la Cruz
.
Din 12 iunie primul volum: O nouă senzaţie în şcoală.
Gaşca Ashleys este cea mai tare şi trage
toate sforile la Şcoala particulară pentru fete a domnişoarei Gamble,
din San Francisco. Cele trei tinere sunt superbe, bogate, cu un gust
impecabil pentru ce e mai nou în modă – şi da, aşa e, pe toate le cheamă
Ashley!
Lauren Page a fost colegă cu ele de când se ştie, iar cele trei „vedete”
ar putea să aibă totuşi o amintire vagă despre ce feste i-au jucat
acesteia la grădiniţă… dar asta numai dacă sunt puse să facă un efort de
memorie.
Însă Lauren Page nu mai este fetiţa timidă de odinioară. Şi deşi şi-a
schimbat cu totul lookul – de la hainele de mâna a doua la garderoba de
mare clasă de pe podiumurile de modă (având acum chiar şi o asistentă
personală pentru shopping!), pe dinăuntru a rămas aceeaşi persoană. Iar
acea persoană s-a cam săturat de toate fiţele celor din jur.
PĂZIŢI-VĂ, ASHLEYS!
O NOUĂ SENZAŢIE FACE FURORI ÎN ŞCOALĂ!
Melissa de la Cruz este autoarea unor foarte îndrăgite serii pentru tineri, precum
Blue Bloods, The Ashleys,
Au Pairs etc., foarte lăudate de critică
şi devenite bestselleruri
New York Times şi
USA Today,
prima dintre ele, apărută şi la Editura LEDA sub titlul Sânge Albastru,
fiind deja un succes confirmat şi printre cititorii din Romania.
Pe lângă cărţile publicate, Melissa lucrat ca editor pe probleme de modă
şi frumuseţe şi a publicat numeroase articole în reviste prestigioase
precum
The New York Times, Marie Claire, Harper’s Bazaar, Glamour,
Cosmopolitan, Allure, The San Francisco Chronicle, McSweeney’s, Teen
Vogue, CosmoGirl! şi
Seventeen. A avut de asemenea
apariţii în calitate de expert de modă, tendinţe şi viaţa celebrităţilor
la posturile de televiyiune CNN, E! şi FoxNews