sâmbătă, 29 martie 2014 | By: ioana97
"Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam."

Pentru ca ma simt poetica astazi si pentru ca e modul meu de a spune ca incerc sa ma intorc.

4 comentarii:

Praf de stele spunea...

Am mai dat de poezia asta undeva si imi place foarte mult!! Ma bucur ca am regasit-o si la tine!! :)

Unknown spunea...

Ce poem dragut ! ♥

Unknown spunea...

Foarte frumos poemul! Ma bucur ca l-ai postat. :)

Ema spunea...

Ce draguta e poezia. De ce nu ai mai scris? Chiar scrii fain. Asteptam si alte poeme :)

Trimiteți un comentariu