...cu toate ca nu este atat de intarziat.
Mi-a fost pur si simplu lene sa scriu acest post. Si nu regret deloc.
Am extras un numar noroc cuceva timp in urma (vreo 2 saptamani cred) si am expediat cartile.
Spuneti-i felicitari... *tobe si artificii*
Emma Georgiana.
P.S. Data viitoarei o sa dau o carte persoanei care binevoieste sa numere participantii in locul meu. Sau poate ca voi invata sa folosesc un Rafflecopter
joi, 29 octombrie 2015
|
By:
ioana97
luni, 26 octombrie 2015
|
By:
ioana97
Monday discussion: De ce sunt un cititor atat de prost
Nu imi pare rau sa spun ca sunt un cititor ingrozitor, ca fac totul intr-un mod ingrozitor si ca nu reusesc sa ma tin de nimic pentru mai mult de...10 saptamani. Evident, am ales numarul la intamplare.
Pentru mine lucrurile functioneaza in perioade. Perioada roz. Perioada mov. Perioada verde. Perioada cumpar o gramada de carti. Perioada simt nevoia sa curat totul. Perioada citesc 3 carti pe zi. Perioada nu am chef de nicio carte. Perioada ma uit in mod disperat la seriale si filme si incerc sa cuprind in 2 saptamani ultimii 11 ani de televiziune. Perioada citesc doar clasici. Perioada citesc doar YA. Perioada nu citesc nimic. Perioada citesc filosofie. Perioada citesc psihologie. Perioada ador matematica.
Oricum, cred ca ati inteles ideea.
De ce mi se intampla asta? Nu stiu. Intrebati-mi creierul (oh, dar, stati, faceti asta deja)
La fel patesc si cu blogul. In vara am avut perioada de scris obsesiv. Am scris si am scris si am scris pana mi-au sangerat degetele pe tastatura (evident, o metafora). Dar am considerat ca tot ceea ce am scris avea nevoie de o recitire. Si pana sa ajunga la recitire, perioada de scris a trecut asa ca tot ce am scris a ramas nepublicat. Intr-o stare latenta. Asteptand sa imi revina perioada de scris ca sa vada lumina Internetului.
Nu va faceti griji, patesc asa mereu. Deja am invatat sa supravietuiesc acestui ciclu. Repetabilitate.
Doar ca de fiecare data cand nu sunt in perioada de citit sau de scris, gasesc oportun sa vin sa ma plang aici despre cat de iresponsabila sunt, despre ... intelegeti voi.
Serios acum, voi reusiti sa cititi tot timpul? Si cat va propuneti?
Pentru mine lucrurile functioneaza in perioade. Perioada roz. Perioada mov. Perioada verde. Perioada cumpar o gramada de carti. Perioada simt nevoia sa curat totul. Perioada citesc 3 carti pe zi. Perioada nu am chef de nicio carte. Perioada ma uit in mod disperat la seriale si filme si incerc sa cuprind in 2 saptamani ultimii 11 ani de televiziune. Perioada citesc doar clasici. Perioada citesc doar YA. Perioada nu citesc nimic. Perioada citesc filosofie. Perioada citesc psihologie. Perioada ador matematica.Oricum, cred ca ati inteles ideea.
De ce mi se intampla asta? Nu stiu. Intrebati-mi creierul (oh, dar, stati, faceti asta deja)
La fel patesc si cu blogul. In vara am avut perioada de scris obsesiv. Am scris si am scris si am scris pana mi-au sangerat degetele pe tastatura (evident, o metafora). Dar am considerat ca tot ceea ce am scris avea nevoie de o recitire. Si pana sa ajunga la recitire, perioada de scris a trecut asa ca tot ce am scris a ramas nepublicat. Intr-o stare latenta. Asteptand sa imi revina perioada de scris ca sa vada lumina Internetului.
Nu va faceti griji, patesc asa mereu. Deja am invatat sa supravietuiesc acestui ciclu. Repetabilitate.
Doar ca de fiecare data cand nu sunt in perioada de citit sau de scris, gasesc oportun sa vin sa ma plang aici despre cat de iresponsabila sunt, despre ... intelegeti voi.
Serios acum, voi reusiti sa cititi tot timpul? Si cat va propuneti?
vineri, 7 august 2015
|
By:
ioana97
Culoarea purpurie de Alice Walker
Doar ce am terminat aceasta carte si am nevoie de cateva momente pentru a-i reveni.
*moments later*
In general, cand incep sa citesc o carte, incerc sa am cat mai putine asteptari de la ea; nu imi place sa sper la prea mult si la prea bine, dar tinand cont de toata informatia cu care sunt asaltata pe internet legata de anumite carti (in mod special cele faimoase sau controversate etc etc), imi este imposibil.
Am cumparat cartea pentru ca toata lumea vorbea despre ea, cand a fost anuntata publicarea in Romania, pe un grup din care fac parte pe Facebook. Majoritatea oamenilor o asteptau cu nerabdare pentru ca aparent este banned book in America, pentru ca e premiata sau apreciata sau mai stiu eu ce. Totusi, nu m-a tentat foarte mult sa ma apuc de ea. Deloc. Toata aceasta aproape-publicitate din jurul ei nu m-a facut sa mi se pare ca e o carte must-read acum, ci ca e bine sa o pastrez pe raft pana cand o sa am chef d
e ea.
Asa ca intr-o zi, tinand cont ca am ramas fara carti de citit (cu un TBR care numara doar cateva sute de carti), am luat cartea. Ca sa fie clar, nu stiam despre ce e vorba in carte; stiam ca e o banned book, dar nu stiam motivul pentru care e. Pur si simplu m-am aruncat cu capu' inainte.
Si, oh, Doamne, ce capodopera am descoperit!
*de parca as fi vreun editor si am ajutat la publicarea acestei carti*
Nici macar nu stiu de unde sa incep cand vorbesc despre aceasta carte pentru ca trebuie sa vorbesc despre tot, de la poveste in sine care este minunata, pana la stilul in care e spusa si formele pe care le imbraca scrisorile cele doua surori.
Cred ca cel mai usor mi-ar fi sa incep sa vorbesc despre stilul in care e scrisa cartea. Pentru mine, acesta e foarte important; cateodata e mai important decat povestea in sine. (aici nu e cazul, dar oricum) De la inceput pana la sfarsit m-am simtit de parca as fi o particica a Celiei, acea parte a creierului ei cu care vorbeste atunci cand nu o asculta nimeni.
*spuneti-mi ca nu sunt singura care vorbeste cu ea insasi si ca stiti la ce ma refer*
Nu am avut nicio clipa senzatia ca aceasta poveste provine din imaginatia autoarei sau ca exista un om, un scriitor educat cumva in acest sens care transmite povestea. Pur si simplu mi s-a parut ca traiesc cu Celie, in Celie, ca eu sunt ea si invers. Nu cred ca am citit de mult timp (daca vreodata) o carte care sa ma faca sa ma identific atat de mult cu personajul datorita limbajului pe care il are si asta nu pentru ca vorbesc in felul acela, ci pentru ca ea nu simte nevoia sa isi aranjeze cuvintele sau sa le cosmetizeze pentru un public; exact asa cum facem noi atunci cand vorbim cu prietenii carora nu le pasa daca stim sa acordam predicatul cu subiectul.
Si ce mi s-a parut de asemenea absolut minunat, este modul in care scrisorile lui Nettie, desi sunt atat de ingrijite si educate, sunt la fel de autentice; modul in care inspre final scrisul ei devine putin mai ingrijit, pentru ca fata pe care o angajase incerca sa o corecteze.
*multumesc, multumesc, multumesc, Alice pentru ca ai lasat aceasta capodobera*
Si acum cateva cuvinte despre poveste, inainte sa incep sa ma lungesc prea mult fara sa zic ceva concret.
Poate ca povestea e socanta: o fetita care este obligata sa intretina relatii sexuale cu tatal ei in urma carora are 2 copii pe care ii crede morti o buna perioada de timp si care este obligata sa se casatoreasca cu un barbat care nu o iubeste si pe care nu il iubeste doar pentru ca tatal ei s-a saturat de ea si voia sa treaca la sora ei, Nettie. Da, e putin... nu tocmai conform standardelor societatii actuale, dar nu pot sa spun ca m-a socat teribil. La o adica, trebuia sa existe un motiv pentru care aceasta carte a fost banned, nu?
Femeia asta, Celie, este de o frumusete incredibila, chiar daca ea se vede urata si barbatii din jurul ei o vad urata; frumusetea ei nu este similara cu cea a lui Scumpi; frumusetea ei poate fi vazuta de cititori sau oricine ii afla povestea caci modul in care infrunta toate astea si chinurile prin care trece, momentele de incertitudine si dorinta ocazionala de a renunta, alcatuiesc un spirit pe care il iubesc toate femeile din carte tocmai pentru ca ele stiu cu ce trebuie Celie sa se confrunte pentru a exista sau pentru a zambi.
Pana la urma nici nu mai stiu despre ce e povestea asta: despre iubirea celor doua surori, despre feminism, despre rasism, despre Dumnezeu sau despre sexism, despre Africa si problemele lor, despre familie... Stiu ca toate acestea se regasesc printre temele si motivele cartii (stiu si eu sa citesc notitele de pe SparkNotes despre volum), dar pentru mine niciunul dintre aceste elemente nu a parut central vreo clipa. Toate apar, dar chiar inainte sa ajunga in lumina reflectoarelor, sunt inlocuite de urmatorul si urmatorul. Nu am trait suficient pentru a face urmatoarea afirmatie, dar cred ca acest mod de a succede ideile, temele si motivele, de a le intrepatrunde si distanta, ilustreaza perfect viata, viata aceea care e trait cu adevarat si care nu poate fi redata printr-o singura tema.
Sau poate ca pana la urma romanul e doar despre pantalonii femeilor, nu?
Nu stiu ce a vrut Alice Walker sa construiasca cand le-a imaginat pe aceste femei, cu bune si rele, desi e posibil sa existe pe undeva vreun interviu sau declaratie care sa ii exprime parerea, dar stiu ca a reusit sa ma faca sa o ador pe Celie. Nu ma identific cu ea, nu pot sa spun ca as vrea sa trec prin ce a trecut ea, desi reuseste cumva sa schimbe lumea pana la final, dar simt ca, intr-un fel bizar ea face parte din mine; poate ca simt asa pentru ca lumea in care traim nu ar fi asa fara ea, fara pantalonii ei si fara tot purpuriul pe care l-a lasat Dumnezeu pe pamant, desi de multe ori nu-l vedem.
Poate ca nu este o carte pe care as recomanda-o tuturor datorita povestii care pare pretentioasa si a stilului de a scrie care poate deveni enervant daca nu esti obsedat de modul in care sunt scrise cartile, dar este o carte despre care as spune ca ar puterea sa schimbe oamenii, chiar daca acestia nu constientizeaza.
Multumesc Celia, Sophia, Nettie, Scumpi, si tuturor acelor femei al caror nume l-am uitat deja pentru ca m-ati ajutat sa gasesc purpuriul!
P.S. Nici macar nu m-a deranjat ca toate par sa isi gaseasca fericirea pe care o tanjesc pana la final :)
*moments later*
In general, cand incep sa citesc o carte, incerc sa am cat mai putine asteptari de la ea; nu imi place sa sper la prea mult si la prea bine, dar tinand cont de toata informatia cu care sunt asaltata pe internet legata de anumite carti (in mod special cele faimoase sau controversate etc etc), imi este imposibil.Am cumparat cartea pentru ca toata lumea vorbea despre ea, cand a fost anuntata publicarea in Romania, pe un grup din care fac parte pe Facebook. Majoritatea oamenilor o asteptau cu nerabdare pentru ca aparent este banned book in America, pentru ca e premiata sau apreciata sau mai stiu eu ce. Totusi, nu m-a tentat foarte mult sa ma apuc de ea. Deloc. Toata aceasta aproape-publicitate din jurul ei nu m-a facut sa mi se pare ca e o carte must-read acum, ci ca e bine sa o pastrez pe raft pana cand o sa am chef d
e ea.
Asa ca intr-o zi, tinand cont ca am ramas fara carti de citit (cu un TBR care numara doar cateva sute de carti), am luat cartea. Ca sa fie clar, nu stiam despre ce e vorba in carte; stiam ca e o banned book, dar nu stiam motivul pentru care e. Pur si simplu m-am aruncat cu capu' inainte.
Si, oh, Doamne, ce capodopera am descoperit!
*de parca as fi vreun editor si am ajutat la publicarea acestei carti*
Nici macar nu stiu de unde sa incep cand vorbesc despre aceasta carte pentru ca trebuie sa vorbesc despre tot, de la poveste in sine care este minunata, pana la stilul in care e spusa si formele pe care le imbraca scrisorile cele doua surori.
Cred ca cel mai usor mi-ar fi sa incep sa vorbesc despre stilul in care e scrisa cartea. Pentru mine, acesta e foarte important; cateodata e mai important decat povestea in sine. (aici nu e cazul, dar oricum) De la inceput pana la sfarsit m-am simtit de parca as fi o particica a Celiei, acea parte a creierului ei cu care vorbeste atunci cand nu o asculta nimeni.
*spuneti-mi ca nu sunt singura care vorbeste cu ea insasi si ca stiti la ce ma refer*
Nu am avut nicio clipa senzatia ca aceasta poveste provine din imaginatia autoarei sau ca exista un om, un scriitor educat cumva in acest sens care transmite povestea. Pur si simplu mi s-a parut ca traiesc cu Celie, in Celie, ca eu sunt ea si invers. Nu cred ca am citit de mult timp (daca vreodata) o carte care sa ma faca sa ma identific atat de mult cu personajul datorita limbajului pe care il are si asta nu pentru ca vorbesc in felul acela, ci pentru ca ea nu simte nevoia sa isi aranjeze cuvintele sau sa le cosmetizeze pentru un public; exact asa cum facem noi atunci cand vorbim cu prietenii carora nu le pasa daca stim sa acordam predicatul cu subiectul.
Si ce mi s-a parut de asemenea absolut minunat, este modul in care scrisorile lui Nettie, desi sunt atat de ingrijite si educate, sunt la fel de autentice; modul in care inspre final scrisul ei devine putin mai ingrijit, pentru ca fata pe care o angajase incerca sa o corecteze.
*multumesc, multumesc, multumesc, Alice pentru ca ai lasat aceasta capodobera*
Si acum cateva cuvinte despre poveste, inainte sa incep sa ma lungesc prea mult fara sa zic ceva concret.
Poate ca povestea e socanta: o fetita care este obligata sa intretina relatii sexuale cu tatal ei in urma carora are 2 copii pe care ii crede morti o buna perioada de timp si care este obligata sa se casatoreasca cu un barbat care nu o iubeste si pe care nu il iubeste doar pentru ca tatal ei s-a saturat de ea si voia sa treaca la sora ei, Nettie. Da, e putin... nu tocmai conform standardelor societatii actuale, dar nu pot sa spun ca m-a socat teribil. La o adica, trebuia sa existe un motiv pentru care aceasta carte a fost banned, nu?
Femeia asta, Celie, este de o frumusete incredibila, chiar daca ea se vede urata si barbatii din jurul ei o vad urata; frumusetea ei nu este similara cu cea a lui Scumpi; frumusetea ei poate fi vazuta de cititori sau oricine ii afla povestea caci modul in care infrunta toate astea si chinurile prin care trece, momentele de incertitudine si dorinta ocazionala de a renunta, alcatuiesc un spirit pe care il iubesc toate femeile din carte tocmai pentru ca ele stiu cu ce trebuie Celie sa se confrunte pentru a exista sau pentru a zambi.
Pana la urma nici nu mai stiu despre ce e povestea asta: despre iubirea celor doua surori, despre feminism, despre rasism, despre Dumnezeu sau despre sexism, despre Africa si problemele lor, despre familie... Stiu ca toate acestea se regasesc printre temele si motivele cartii (stiu si eu sa citesc notitele de pe SparkNotes despre volum), dar pentru mine niciunul dintre aceste elemente nu a parut central vreo clipa. Toate apar, dar chiar inainte sa ajunga in lumina reflectoarelor, sunt inlocuite de urmatorul si urmatorul. Nu am trait suficient pentru a face urmatoarea afirmatie, dar cred ca acest mod de a succede ideile, temele si motivele, de a le intrepatrunde si distanta, ilustreaza perfect viata, viata aceea care e trait cu adevarat si care nu poate fi redata printr-o singura tema.
Sau poate ca pana la urma romanul e doar despre pantalonii femeilor, nu?
Nu stiu ce a vrut Alice Walker sa construiasca cand le-a imaginat pe aceste femei, cu bune si rele, desi e posibil sa existe pe undeva vreun interviu sau declaratie care sa ii exprime parerea, dar stiu ca a reusit sa ma faca sa o ador pe Celie. Nu ma identific cu ea, nu pot sa spun ca as vrea sa trec prin ce a trecut ea, desi reuseste cumva sa schimbe lumea pana la final, dar simt ca, intr-un fel bizar ea face parte din mine; poate ca simt asa pentru ca lumea in care traim nu ar fi asa fara ea, fara pantalonii ei si fara tot purpuriul pe care l-a lasat Dumnezeu pe pamant, desi de multe ori nu-l vedem.
Poate ca nu este o carte pe care as recomanda-o tuturor datorita povestii care pare pretentioasa si a stilului de a scrie care poate deveni enervant daca nu esti obsedat de modul in care sunt scrise cartile, dar este o carte despre care as spune ca ar puterea sa schimbe oamenii, chiar daca acestia nu constientizeaza.
Multumesc Celia, Sophia, Nettie, Scumpi, si tuturor acelor femei al caror nume l-am uitat deja pentru ca m-ati ajutat sa gasesc purpuriul!
P.S. Nici macar nu m-a deranjat ca toate par sa isi gaseasca fericirea pe care o tanjesc pana la final :)
joi, 6 august 2015
|
By:
ioana97
joi, 30 iulie 2015
|
By:
ioana97
joi, 23 iulie 2015
|
By:
ioana97
sâmbătă, 11 iulie 2015
|
By:
ioana97
The witch hunter by Virginia Boecker
The magic and suspense of Graceling meet the political intrigue and unrest of Game of Thrones in this riveting fantasy debut.Your greatest enemy isn't what you fight, but what you fear.
Elizabeth Grey is one of the king's best witch hunters, devoted to rooting out witchcraft and doling out justice. But when she's accused of being a witch herself, Elizabeth is arrested and sentenced to burn at the stake.
Salvation comes from a man she thought was her enemy. Nicholas Perevil, the most powerful and dangerous wizard in the kingdom, offers her a deal: he will save her from execution if she can break the deadly curse that's been laid upon him.
But Nicholas and his followers know nothing of Elizabeth's witch hunting past--if they find out, the stake will be the least of her worries. And as she's thrust into the magical world of witches, ghosts, pirates, and one all-too-handsome healer, Elizabeth is forced to redefine her ideas of right and wrong, of friends and enemies, and of love and hate.
Virginia Boecker weaves a riveting tale of magic, betrayal, and sacrifice in this unforgettable fantasy debut.
DESPRE AUTOR
joi, 9 iulie 2015
|
By:
ioana97
marți, 7 iulie 2015
|
By:
ioana97
In curand la Nemira: Calatoarea de Diana Gabaldon
Prima parte din seria OUTLANDERPovestea care a stat la baza serialului OUTLANDER
Anul 1945. Claire Randall, fosta sora medicala, se intoarce din razboi și pleaca cu sotul intr-o a doua luna de miere. Dar o stanca magica descoperita intr-un loc misterios o transforma intr-o calatoare in timp, care se trezește brusc intr-o Scotie macinata de lupta, in Anul Domnului… 1743.
Azvarlita intr-un alt secol de forte pe care nu le intelege, protagonista trebuie sa infrunte conspiratii și primejdii care ii ameninta viata… și ii pun la incercare inima. Destinul i-l scoate in cale pe tanarul razboinic James Frazer si Claire trebuie sa aleaga intre fidelitate si dorinta, intre doi barbati, intre doua vieti.
„O carte captivanta si emotionanta… care evoca impresionant tinutul si legendele Scotiei.“
Publishers Weekly
„Gabaldon nu doar ca stapaneste arta detaliului, ci are si talentul de a crea personaje memorabile sau de a scrie incredibile scene de sex.“Locus
DESPRE AUTOARE
Diana Gabaldon s-a nascut pe 11 ianuarie 1952 in Arizona, unde locuieste si astazi, impreuna cu familia. A studiat zoologia la Northern Arizona University si biologia marina la University of California, San Diego, si are un doctorat in ecologie. A fost profesor universitar inainte de a se dedica in intregime literaturii. A semnat numeroase articole stiintifice si de popularizare a stiintei inainte de a deveni scriitoare full time. In anul 1991 a debutat cu romanul Calatoarea (recompensat, printre altele, cu Romance Writers of America’s RITA Award), primul volum din seria Outlander, conceputa initial ca trilogie. Dupa marturisirea scriitoarei aflate la debut, care era departe de a banui succesul ce va urma, cartea a rezultat, dupa o documentare „de moda veche”, din interesul pentru calatoria in timp si pentru universul scotian. Romanul a cucerit imediat publicul si au urmat inca sapte romane in aceeasi serie, toate bestselleruri New York Times: Dragonfly in Amber, Voyager, Drums of Autumn, The Fiery Cross, A Breath of Snow and Ashes, An Echo in the Bone, Written in My Own Heart’s Blood. Seria a fost publicata in 26 de tari si a inspirat, incepand cu anul 2014, un serial de televiziune american care se bucura de mare succes. Printre celelalte scrieri ale autoarei se numara seria Lord John, precum si povestiri aparut in antologii si volume colective.----------------------------------------------------------------
Pot spune ca am asteptat cartea cu nerabdare dupa ce am vazut cateva episoade din serial (cu atat de multa nerabdare incat am luat-o in engleza). Can't wait to get it!
Si bineinteles ca trebuie sa ma plang putin de coperta. Serios acum, ce aveau copertile originale? Eu le gaseam mult mai dragute :)
joi, 2 iulie 2015
|
By:
ioana97
miercuri, 1 iulie 2015
|
By:
ioana97
Concurs de vacanta
Buna, dragilor!
*da, un inceput destul de bun*
Stiti deja ca imi place sa incerc sa trec direct la subiect, dar de obicei reusesc sa ma invart in cerc in jurul subiectului; de data aceasta o sa incerc sa sar peste toate detaliile inutile si va voi oferi doar datele esentiale
Ce?
De ce?
Pentru ca vreau sa celebram vacanta, care a venit pentru majoritatea dintre noi;
Cum?
Lasati un comentariu la aceasta postare cu numele prin care urmaiti blogul prin GFC (da, trebuie sa faceti asta) si un e-mail la care sa va pot contacta si la care stiti ca raspundeti.
Pentru extra-points:
-raspanditi vestea (cum stiti voi) si lasati comentarii pentru fiecare modalitate/data +5/share
-pentru comentarii pe care le faceti la celelalte postari (cum a fost si pana acum); stiti povestea cu: nu comentarii care sunt de 2 cuvinte etc etc; +2/comentariu
-daca convingeti o persoana sa se inscrie/persoanele care au aflat de la voi de concurs si doresc sa va mentioneze numele in comentariul cu inscrierea lor ca fiind persoana care le-a spus de concurs
*ignorati logica frazei, dar sper ca intelegeti...daca nu, intrebati* +10/persoana
Cand?
01 iulie- 31 august
Despre expediere
In general sunt intarziata si cei care ati mai primit carti de la mine, stiti asta deja. Asa ca va spun deja ca nu va voi trimite coletul pana incepe scoala, cand ma voi intoarce acasa;
*da, un inceput destul de bun*
Stiti deja ca imi place sa incerc sa trec direct la subiect, dar de obicei reusesc sa ma invart in cerc in jurul subiectului; de data aceasta o sa incerc sa sar peste toate detaliile inutile si va voi oferi doar datele esentiale
Ce?
Toate cele 3 volume din trilogia Grisha pentru norocosul castigator :)
De ce?
Pentru ca vreau sa celebram vacanta, care a venit pentru majoritatea dintre noi;
Cum?
Lasati un comentariu la aceasta postare cu numele prin care urmaiti blogul prin GFC (da, trebuie sa faceti asta) si un e-mail la care sa va pot contacta si la care stiti ca raspundeti.
Pentru extra-points:
-raspanditi vestea (cum stiti voi) si lasati comentarii pentru fiecare modalitate/data +5/share
-pentru comentarii pe care le faceti la celelalte postari (cum a fost si pana acum); stiti povestea cu: nu comentarii care sunt de 2 cuvinte etc etc; +2/comentariu
-daca convingeti o persoana sa se inscrie/persoanele care au aflat de la voi de concurs si doresc sa va mentioneze numele in comentariul cu inscrierea lor ca fiind persoana care le-a spus de concurs
*ignorati logica frazei, dar sper ca intelegeti...daca nu, intrebati* +10/persoana
Cand?
01 iulie- 31 august
Despre expediere
In general sunt intarziata si cei care ati mai primit carti de la mine, stiti asta deja. Asa ca va spun deja ca nu va voi trimite coletul pana incepe scoala, cand ma voi intoarce acasa;
May the odds ever be in your favor!
luni, 22 iunie 2015
|
By:
ioana97
Monday discussion: Limitele limbajului
Ei bine, daca ar fi fost cineva care sa imi spuna ca voi ajunge sa scriu despre asa ceva acum ceva timp, nu l-as fi crezut; nu pentru ca nu credeam ca limbajul nu are limitele sale, ca sa fie clar de la inceput. Si totusi... cam ca toate Monday discussion de pana acum, aceasta postare este determinata de o serie de factori. *si bineinteles ca am de gand sa ii expun ca sa va faceti o imagine de ansamblu: o sa intelegeti mai bine asa*
In primul rand, un prieten citea zilele trecute Tractatus Logico-Philosophicus de Ludwig Wittgenstein. Si
pentru ca aceasta persoana se intampla sa fie acel tip de persoana care apreciaza impartasirea informatiilor, mi-a povestit putin despre continutul cartii, desi nu apucase sa o termine. Si m-a atras, cumva: imi placeau ideile prezentate, dar ca sa intelegi tot ceea ce vorbeste autorul in...100 de pagini, aproximativ, trebuia sa treci de 200 de pagini explicative. *sau, cel putin asa parea la o prima rasfoire in parc* Oricum, nu ma mai intrebasem de ceva timp de limitele exprimarii *cam de pe la ultima sedinta de voluntariat cu Cuore*
Ceea ce vreau de fapt sa zic este ca de nicaieri, absolut intamplator, cineva mi-a vorbit despre limitele limbajului si ale modului in care ne exprimam si despre logica si filosofia din spatele lui. Si o zi mai tarziu m-am aflat in situatia de a-mi atinge limitele propriei exprimari.
Eram la o sedinta de interpretare a unui test de cariera *long story, credeti-ma pe cuvant* si doamna/domnisoara care se ocupa de mine ma punea sa imi exprim niste puncte de vedere cu privire la o sumedenie de idei pentru a ma intelege. Ei bine, pana aici, totul are sens si e frumos si cu floricele. Dar aici a intervenit problema. Incercand sa explic diverse idei am aflat ca nu pot sa le explic de fapt. Pentru mine exista o multime de idei care pentru mine sunt clar si coerente si cum vreti voi sa mai fie, dar atunci cand a trebuit sa le exprim, am avut niste dificultati, in general pentru ca nu am avut argumente logice pentru ceea ce credeam. *e cam la fel ca la sentimente, stiti*
Pentru mine sa cred ca multe (daca nu majoritatea) ideilor sunt facute pentru o mana de oameni mi se pare firesc. Stiu ca sunt elitist si urat din partea mea, dar cam asa stau lucrurile, ca vrem ca nu vrem. Bineinteles, nu ma refer la orice idee, ci la lucruri...sa zicem stiintifice. Din punctul meu de vedere, asa a fost dintotdeauna si probabil ca asa va mai fi o buna bucata de vreme. Si totusi, argumentul cu "pentru ca asa este" nu e suficient.
De asemenea, sa afirm ca mi se pare firesc ca oamenii sa fie egali indiferent de rasa *va dati seama ca am exprimat asta intr-un fel mai putin pompos, de fapt* nu este un argument suficient pentru ca si persoanele rasiste pot afirma ca li se pare firesc ca oamenii sa fie discriminati pe baza acestui criteriu.
Si exemplele pot continua...
Prin urmare si asa deci, conchizand si tragand concluzia, imi este foarte greu sa imi explic propriile idei si ganduri si moduri de gandire. Este usor sa spun: consider ca ar trebui sa primim cu totii inghetata gratis, dar sa explic de ce cred asta e alta mancare de peste. *de fapt, argumentele pentru inghetata sunt destul de usor de gasit, dar...* Daca mi-ati da timp de gandire si ar trebui sa scriu ceva, proababil ca as reusi sa exprim tot acest amalgam mult mai bine, repede si clar, dar nu sunt sigura ca as ajunge neaparat la adevaratul motiv pentru care cred ceva. In general nici eu nu stiu motivul pentru care cred ceva, ci pur si simplu o fac asa ca atunci cand oamenii imi cer sa explic de ce cred ceva, imi ating practic limitele limbajului. Pentru ca nu exista suficiente cuvinte si combinari ale acestora pentru a exprima exact ceea ce gandesc.
Creierul meu nu functioneaza in cuvinte sau nu doar in cuvinte, ci mai degraba intr-o sinestezie asa ca limbajul are limitele lui aici in cazul meu.
Pentru voi ce inseamna limitele limbajului? Cand le atingeti, in ce situatii? Sau momentan nu ati ajuns intr-o asemenea incurcatura? *studiu de caz asupra psihologiei umane*
P.S. Daca ramaneti fara lecturi in timpul vacantei si vreti ceva altfel, incercati cartea lui Wittgenstein care nu vorbeste neaparat despre limitele limbajului.
In primul rand, un prieten citea zilele trecute Tractatus Logico-Philosophicus de Ludwig Wittgenstein. Si pentru ca aceasta persoana se intampla sa fie acel tip de persoana care apreciaza impartasirea informatiilor, mi-a povestit putin despre continutul cartii, desi nu apucase sa o termine. Si m-a atras, cumva: imi placeau ideile prezentate, dar ca sa intelegi tot ceea ce vorbeste autorul in...100 de pagini, aproximativ, trebuia sa treci de 200 de pagini explicative. *sau, cel putin asa parea la o prima rasfoire in parc* Oricum, nu ma mai intrebasem de ceva timp de limitele exprimarii *cam de pe la ultima sedinta de voluntariat cu Cuore*
Ceea ce vreau de fapt sa zic este ca de nicaieri, absolut intamplator, cineva mi-a vorbit despre limitele limbajului si ale modului in care ne exprimam si despre logica si filosofia din spatele lui. Si o zi mai tarziu m-am aflat in situatia de a-mi atinge limitele propriei exprimari.
Eram la o sedinta de interpretare a unui test de cariera *long story, credeti-ma pe cuvant* si doamna/domnisoara care se ocupa de mine ma punea sa imi exprim niste puncte de vedere cu privire la o sumedenie de idei pentru a ma intelege. Ei bine, pana aici, totul are sens si e frumos si cu floricele. Dar aici a intervenit problema. Incercand sa explic diverse idei am aflat ca nu pot sa le explic de fapt. Pentru mine exista o multime de idei care pentru mine sunt clar si coerente si cum vreti voi sa mai fie, dar atunci cand a trebuit sa le exprim, am avut niste dificultati, in general pentru ca nu am avut argumente logice pentru ceea ce credeam. *e cam la fel ca la sentimente, stiti*
Pentru mine sa cred ca multe (daca nu majoritatea) ideilor sunt facute pentru o mana de oameni mi se pare firesc. Stiu ca sunt elitist si urat din partea mea, dar cam asa stau lucrurile, ca vrem ca nu vrem. Bineinteles, nu ma refer la orice idee, ci la lucruri...sa zicem stiintifice. Din punctul meu de vedere, asa a fost dintotdeauna si probabil ca asa va mai fi o buna bucata de vreme. Si totusi, argumentul cu "pentru ca asa este" nu e suficient.
De asemenea, sa afirm ca mi se pare firesc ca oamenii sa fie egali indiferent de rasa *va dati seama ca am exprimat asta intr-un fel mai putin pompos, de fapt* nu este un argument suficient pentru ca si persoanele rasiste pot afirma ca li se pare firesc ca oamenii sa fie discriminati pe baza acestui criteriu.
Si exemplele pot continua...
Prin urmare si asa deci, conchizand si tragand concluzia, imi este foarte greu sa imi explic propriile idei si ganduri si moduri de gandire. Este usor sa spun: consider ca ar trebui sa primim cu totii inghetata gratis, dar sa explic de ce cred asta e alta mancare de peste. *de fapt, argumentele pentru inghetata sunt destul de usor de gasit, dar...* Daca mi-ati da timp de gandire si ar trebui sa scriu ceva, proababil ca as reusi sa exprim tot acest amalgam mult mai bine, repede si clar, dar nu sunt sigura ca as ajunge neaparat la adevaratul motiv pentru care cred ceva. In general nici eu nu stiu motivul pentru care cred ceva, ci pur si simplu o fac asa ca atunci cand oamenii imi cer sa explic de ce cred ceva, imi ating practic limitele limbajului. Pentru ca nu exista suficiente cuvinte si combinari ale acestora pentru a exprima exact ceea ce gandesc.
Creierul meu nu functioneaza in cuvinte sau nu doar in cuvinte, ci mai degraba intr-o sinestezie asa ca limbajul are limitele lui aici in cazul meu.
Pentru voi ce inseamna limitele limbajului? Cand le atingeti, in ce situatii? Sau momentan nu ati ajuns intr-o asemenea incurcatura? *studiu de caz asupra psihologiei umane*
P.S. Daca ramaneti fara lecturi in timpul vacantei si vreti ceva altfel, incercati cartea lui Wittgenstein care nu vorbeste neaparat despre limitele limbajului.
"What we cannot speak about we must
pass over in silence"
joi, 18 iunie 2015
|
By:
ioana97
Even when you lie to me by Jessica Alcott
But everything changes when she meets her new English teacher. Mr. Drummond is smart. Irreverent. Funny. Hot. Everyone loves him. And Charlie thinks he's the only one who gets her.
She also thinks she might not be the only one with a crush.
In this stunning debut, Jessica Alcott explores relationships-and their boundaries-in a way that is both searingly honest and sympathetic.
The book of speculation by Erika Swyler
A sweeping and captivating debut novel about a young librarian who is sent a mysterious old book, inscribed with his grandmother's name. What is the book's connection to his family?Simon Watson, a young librarian, lives alone on the Long Island Sound in his family home, a house perched on the edge of a cliff that is slowly crumbling into the sea. His parents are long dead, his mother having drowned in the water his house overlooks.
One day, Simon receives a mysterious book from an antiquarian bookseller; it has been sent to him because it is inscribed with the name Verona Bonn, Simon's grandmother. Simon must unlock the mysteries of the book, and decode his family history, before fate deals its next deadly hand.
The Book of Speculation is Erika Swyler's gorgeous and moving debut, a wondrous novel about the power of books, family, and magic.
DESPRE AUTOR
Erika Swyler, a graduate of New York University, is a writer and playwright whose work has appeared in literary journals and anthologies. Born and raised on Long Island's north shore, Erika learned to swim before she could walk, and happily spent all her money at traveling carnivals. She is also a baker and photographer and has a baking humor tumblr with a following of 60,000.Erika lives in Brooklyn, NY with her husband and a petulant rabbit. The Book of Speculation is her first novel.
luni, 8 iunie 2015
|
By:
ioana97
Ink and bone
In an exhilarating new series, New York Times bestselling author Rachel Caine rewrites history, creating a dangerous world where the Great Library of Alexandria has survived the test of time.…Ruthless and supremely powerful, the Great Library is now a presence in every major city, governing the flow of knowledge to the masses. Alchemy allows the Library to deliver the content of the greatest works of history instantly—but the personal ownership of books is expressly forbidden.Jess Brightwell believes in the value of the Library, but the majority of his knowledge comes from illegal books obtained by his family, who are involved in the thriving black market. Jess has been sent to be his family’s spy, but his loyalties are tested in the final months of his training to enter the Library’s service.
When he inadvertently commits heresy by creating a device that could change the world, Jess discovers that those who control the Great Library believe that knowledge is more valuable than any human life—and soon both heretics and books will burn.…
DESPRE AUTOR
Rachel Caine is a pen name of Roxanne Longstreet Conrad.
She has also published as:
Roxanne Longstreet
Roxanne Conrad
Julie Fortune
Ian Hammell
Her Facebook page:
https://www.facebook.com/rachelcainef...
The library at Mount Char
Neil Gaiman meets Joe Hill in this astonishingly original, terrifying, and darkly funny contemporary fantasy. Carolyn's not so different from the other human beings around her. She's sure of it. She likes guacamole and cigarettes and steak. She knows how to use a phone. She even remembers what clothes are for.
After all, she was a normal American herself, once.
That was a long time ago, of course—before the time she calls “adoption day,” when she and a dozen other children found themselves being raised by a man they learned to call Father.
Father could do strange things. He could call light from darkness. Sometimes he raised the dead. And when he was disobeyed, the consequences were terrible.
In the years since Father took her in, Carolyn hasn't gotten out much. Instead, she and her adopted siblings have been raised according to Father's ancient Pelapi customs. They've studied the books in his library and learned some of the secrets behind his equally ancient power.
Sometimes, they've wondered if their cruel tutor might secretly be God.
Now, Father is missing. And if God truly is dead, the only thing that matters is who will inherit his library—and with it, power over all of creation.
As Carolyn gathers the tools she needs for the battle to come, fierce competitors for this prize align against her.
But Carolyn can win. She's sure of it. What she doesn't realize is that her victory may come at an unacceptable price—because in becoming a God, she's forgotten a great deal about being human.
miercuri, 3 iunie 2015
|
By:
ioana97
The master magician
Throughout her studies, Ceony Twill has harbored a secret, one she’s kept from even her mentor, Emery Thane. She’s discovered how to practice forms of magic other than her own — an ability long thought impossible.While all seems set for Ceony to complete her apprenticeship and pass her upcoming final magician’s exam, life quickly becomes complicated. To avoid favoritism, Emery sends her to another paper magician for testing, a Folder who despises Emery and cares even less for his apprentice. To make matters worse, a murderous criminal from Ceony’s past escapes imprisonment. Now she must track the power-hungry convict across England before he can take his revenge. With her life and loved ones hanging in the balance, Ceony must face a criminal who wields the one magic that she does not, and it may prove more powerful than all her skills combined
DESPRE AUTOR
Born in Salt Lake City, Charlie was raised a Trekkie alongside three sisters who also have boy names. She graduated from BYU, plays the ukulele, owns too many pairs of glasses, and hopes to one day own a dog. She currently lives with her family in Utah.
Every last word by Ireland Stones
If you could read my mind, you wouldn't be smiling.Samantha McAllister looks just like the rest of the popular girls in her junior class. But hidden beneath the straightened hair and expertly applied makeup is a secret that her friends would never understand: Sam has Purely-Obsessional OCD and is consumed by a stream of dark thoughts and worries that she can't turn off.
Second-guessing every move, thought, and word makes daily life a struggle, and it doesn't help that her lifelong friends will turn toxic at the first sign of a wrong outfit, wrong lunch, or wrong crush. Yet Sam knows she'd be truly crazy to leave the protection of the most popular girls in school. So when Sam meets Caroline, she has to keep her new friend with a refreshing sense of humor and no style a secret, right up there with Sam's weekly visits to her psychiatrist.
Caroline introduces Sam to Poet's Corner, a hidden room and a tight-knit group of misfits who have been ignored by the school at large. Sam is drawn to them immediately, especially a guitar-playing guy with a talent for verse, and starts to discover a whole new side of herself. Slowly, she begins to feel more "normal" than she ever has as part of the popular crowd . . . until she finds a new reason to question her sanity and all she holds dear.
DESPRE AUTOR:
TAMARA IRELAND STONE is the author of Time After Time and Time Between Us, which has been published in over twenty countries to widespread acclaim, and hailed as "an exciting debut novel" by Booklist and "a warm, time bending romance" by Publishers Weekly. It has been optioned for film by CBS Films.Her newest novel, Every Last Word, is about a teen girl with OCD who's hiding part of herself from the world, until she discovers a secret poetry club that changes her in unexpected ways. Every Last Word is available now.
A former Silicon Valley marketing executive, Tamara enjoys skiing, hiking, and spending time with her husband and two children. She lives just outside of San Francisco. For more information, visit her website at www.TamaraIrelandStone.com.
marți, 2 iunie 2015
|
By:
ioana97
vineri, 29 mai 2015
|
By:
ioana97
Social Friday: TIFF Opening
Inainte de a incepe ceea ce vreau de fapt sa povestesc, cred ca e de cuviinta sa fac cateva mici precizari. Asa dupa cum stiti probabil, TIFF se intinde pe o saptamana si inca un pic, dar cum nu vreau sa transform acest blog intr-unul social, ma voi intinde pe o perioada lunga, fragmentand diferitele zile sau evenimente interesante pe cateva saptamani. Voi scrie acum posturile ca sa fie cat de cat proaspete si distincte, dar nu stiu cand le voi posta, dar probabil ca atunci cand nu voi avea altceva in ziua de Social Friday.
De asemenea, simt nevoia sa explic prezenta mea la TIFF in oarecum mijlocul scolii si pentru a explica punctul de vedere din care relatez. *are sens?*. Nu stiu cati dintre voi stiu, dar in paralel cu evenimentele publice de la TIFF are loc un atelier dedicat adolescentilor, Let's go digital. Cu putin noroc si multa cafea *necesara pentru a termina la timp aplicatia* am ajuns sa particip la TIFF. Deci, pentru mine, Clujul, oras pe care nu l-am mai vizitat, timp de 10 zile pentru a face un film. Sau a invata sa fac unul. Intelegeti voi...
In prima vineri, povestea este clasica: sosim, se cazam, prezentarile de rigoare, facem cunostinta unii cu altii, ne luam in primire hartile Clujului...
Seara de 29 iunie a fost deschiderea oficiala unde au vorbit cateva personalitati si organizatorii. Nu ma pricep aproape deloc la nume si nu cunosc nici lumea, sa zicem politica, asa ca nu va pot da foarte multe informatii in legatura cu cine a vorbit exact, dar daca sunteti curiosi o sa gasiti cu un search pe google. A avut loc un tango pe care l-au organizat voluntarii. Sunt sigura ca a fost un tango foarte frumos si bine pus la punct si toate cele; pacat ca de unde am stat eu nu s-a vazut nimic. Si sunt destul de sigura ca inca, cel putin jumatate dintre oameni nu au vazut mai nimic. Imediat dupa a avut loc un spectacol -sau mini-spectacol- organizat de Campagnie de Quidams. A inceput ciudat, poate usor bizar. In mod sigur inceputul nu anticipa spectacolul pe care il pot descrie doar ca grandios. Nu am mai vazut niciodata acest tip de spectacol si pot spune ca m-a impresionat profund, dar nu stiu cum as putea sa il descriu decat ca: "oameni-pasare care dau nastere la cai luminosi" (multumesc colegei de atelier care mi-a furnizat aceasta descriere). Aveti mai jos un scurt video-colaj cu cateva momente din spectacol realizat de cineva din public. (Cred ca il gasiti pe tot daca aveti rabdare sa il cautati). Iar apoi, in cele din urma, am vazut filmul Povesti traznite/Wild tales/ Relatos salvajes.
Inainte de a vorbi despre film, simt ca trebuie sa vorbesc putin despre atmosfera de acolo. Toata lumea a fost intr-o sala de cinema (probabil) si poate ca multi au realizat ca nu mergi la cinema doar pentru ca ai un ecran de cateva ori mai mare sau pentru ca sistemul de sunet este mai bun; mergi la cinema pentru ca atmosfera difera, chiar daca nu realizezi constient asta; mergi la cinema pentru ca este altceva cand o sala de oameni isi tine respiratia in momentul culminant al unui film; mergi la cinema pentru reactiile pe care le au oamenii atunci cand afla ca Snape era de fapt bun (asta in cazul in care nu ai citit cartile inainte); Pentru mine mersul la cinema e mai mult despre experienta. As putea oricand sa cumpar un DVD cu un film pe care vreau sa-l vad neaparat sau sa ma uit la el online (uitati ca am spus asta), dar nu pot sa simt filmul la fel de bine cum o fac la cinema.
La TIFF, atmosfera a fost de zeci de ori intensificata. Multiplicata iar si iar si iar...Proiectia a avut loc in Piata Centrala din Cluj (spre rusinea mea, nu stiu care este numele oficial al locului): daca ati fost in Cluj sau la TIFF stiti ca ma refer la piata cu statuia si catedrala (probabil ca voi deveni mai clara in privinta locurilor atunci cand ma voi obsinui cu harta). In acel spatiu au intrat cateva mii de oameni. Si nu exagerez, dar nu a fost niciun scaun liber. Si nu puteti sa va inchipuiti care e sentimentul pe care il ai atunci cand simti cateva mii de oameni ca rad alaturi de tine. E ca la un concert mare, doar ca e cinema. Si e mai bine. Seara a fost foarte rece (Nota pentru viitoarele participari la acest festival: ia-ti haine mai groase) si cum nu am mai prins nicio paturica, am suferit de frig. Dar cred ca, in final, tremuratul colectiv al pustilor care au fost la LGD i-a facut doar sa se apropie mai mult.
Acum, intorcandu-ne la film. Aveti aici trailerul oficial, cu subtitrare in engleza
Daca nu ati intrat pe IMDB inca sa cautati mai multe date despre film, o sa incerc sa rezum foarte, foarte repede: o comedie neagra alcatuita din 6 povesti de viata care s-ar putea intampla oricui. Sau, ma rog, aproape oricui.
Exceptand prima poveste care e intr-o anumita masura "ok, asta nu se poate intampla".
Povestile mele preferate au fost cea de-a treia si ultima. Despre restul nu prea am ce comenta, mai ales ca unele dintre ele au fost foarte scurte si daca as incerca sa spun orice despre, as dezvalui inevitabil o parte din intriga. Oricum, cred ca toate se pot da exemplu pentru "Razbunarea e arma prostului". Razbunarea e tema comuna a filmului si este exploatata in toate felurile cu putinta, de fiecare data rezultand o comedie si mai spumoasa. De la "E vina parintilor tai" la stresul din ziua nuntii, Wild tales exploreaza o mare varietate de situatii si tipuri de oameni care s-ar putea gandi vreodata sa se razbune, chiar si pentru cele mai stupide motive. Dar asta nu e o problema pentru niciunul dintre protagonisti.
Pur si simplu, filmul este pentru toti oamenii, pentru toate tipurile de persoane care isi doresc sa vada altceva si sa simt altfel si pentru cei care sunt prinsi in rutina lor. Nu conteaza ce pareri preconcepute aveti, acordati-i o sansa acestui film si nu cred ca veti regreta. Vreodata. Si chiar daca nu va veti putea bucura de atmosfera creata de cateva mii de oameni care rad in acelasi timp de stupiditatea situatiilor, bucurati-va de modul in care se imbina seriozitatea si stupiditatea in aceasta "comedie neagra". (nu cred ca intelegeam sensul expresiei pana acum)
Cred ca am terminat cu introducerile legate de context si ati inteles in mare parte cu ce mi-am ocupat timpul acolo. Tinand cont ca a fost un festival de film, voi vorbi in mare parte despre filme (dar si cateva concerte). Totusi, in ciuda faptului ca am mai realizat cateva recenzii filmelor, nu am pretentia de a fi un critic de film -departe de mine gandul!- asa ca vor fi niste pareri pe care le poate emite oricine, nimic special, nimic simandicos!
In prima vineri, povestea este clasica: sosim, se cazam, prezentarile de rigoare, facem cunostinta unii cu altii, ne luam in primire hartile Clujului...
Seara de 29 iunie a fost deschiderea oficiala unde au vorbit cateva personalitati si organizatorii. Nu ma pricep aproape deloc la nume si nu cunosc nici lumea, sa zicem politica, asa ca nu va pot da foarte multe informatii in legatura cu cine a vorbit exact, dar daca sunteti curiosi o sa gasiti cu un search pe google. A avut loc un tango pe care l-au organizat voluntarii. Sunt sigura ca a fost un tango foarte frumos si bine pus la punct si toate cele; pacat ca de unde am stat eu nu s-a vazut nimic. Si sunt destul de sigura ca inca, cel putin jumatate dintre oameni nu au vazut mai nimic. Imediat dupa a avut loc un spectacol -sau mini-spectacol- organizat de Campagnie de Quidams. A inceput ciudat, poate usor bizar. In mod sigur inceputul nu anticipa spectacolul pe care il pot descrie doar ca grandios. Nu am mai vazut niciodata acest tip de spectacol si pot spune ca m-a impresionat profund, dar nu stiu cum as putea sa il descriu decat ca: "oameni-pasare care dau nastere la cai luminosi" (multumesc colegei de atelier care mi-a furnizat aceasta descriere). Aveti mai jos un scurt video-colaj cu cateva momente din spectacol realizat de cineva din public. (Cred ca il gasiti pe tot daca aveti rabdare sa il cautati). Iar apoi, in cele din urma, am vazut filmul Povesti traznite/Wild tales/ Relatos salvajes.
Inainte de a vorbi despre film, simt ca trebuie sa vorbesc putin despre atmosfera de acolo. Toata lumea a fost intr-o sala de cinema (probabil) si poate ca multi au realizat ca nu mergi la cinema doar pentru ca ai un ecran de cateva ori mai mare sau pentru ca sistemul de sunet este mai bun; mergi la cinema pentru ca atmosfera difera, chiar daca nu realizezi constient asta; mergi la cinema pentru ca este altceva cand o sala de oameni isi tine respiratia in momentul culminant al unui film; mergi la cinema pentru reactiile pe care le au oamenii atunci cand afla ca Snape era de fapt bun (asta in cazul in care nu ai citit cartile inainte); Pentru mine mersul la cinema e mai mult despre experienta. As putea oricand sa cumpar un DVD cu un film pe care vreau sa-l vad neaparat sau sa ma uit la el online (uitati ca am spus asta), dar nu pot sa simt filmul la fel de bine cum o fac la cinema.
La TIFF, atmosfera a fost de zeci de ori intensificata. Multiplicata iar si iar si iar...Proiectia a avut loc in Piata Centrala din Cluj (spre rusinea mea, nu stiu care este numele oficial al locului): daca ati fost in Cluj sau la TIFF stiti ca ma refer la piata cu statuia si catedrala (probabil ca voi deveni mai clara in privinta locurilor atunci cand ma voi obsinui cu harta). In acel spatiu au intrat cateva mii de oameni. Si nu exagerez, dar nu a fost niciun scaun liber. Si nu puteti sa va inchipuiti care e sentimentul pe care il ai atunci cand simti cateva mii de oameni ca rad alaturi de tine. E ca la un concert mare, doar ca e cinema. Si e mai bine. Seara a fost foarte rece (Nota pentru viitoarele participari la acest festival: ia-ti haine mai groase) si cum nu am mai prins nicio paturica, am suferit de frig. Dar cred ca, in final, tremuratul colectiv al pustilor care au fost la LGD i-a facut doar sa se apropie mai mult.
Acum, intorcandu-ne la film. Aveti aici trailerul oficial, cu subtitrare in engleza
Daca nu ati intrat pe IMDB inca sa cautati mai multe date despre film, o sa incerc sa rezum foarte, foarte repede: o comedie neagra alcatuita din 6 povesti de viata care s-ar putea intampla oricui. Sau, ma rog, aproape oricui.
Exceptand prima poveste care e intr-o anumita masura "ok, asta nu se poate intampla".
Povestile mele preferate au fost cea de-a treia si ultima. Despre restul nu prea am ce comenta, mai ales ca unele dintre ele au fost foarte scurte si daca as incerca sa spun orice despre, as dezvalui inevitabil o parte din intriga. Oricum, cred ca toate se pot da exemplu pentru "Razbunarea e arma prostului". Razbunarea e tema comuna a filmului si este exploatata in toate felurile cu putinta, de fiecare data rezultand o comedie si mai spumoasa. De la "E vina parintilor tai" la stresul din ziua nuntii, Wild tales exploreaza o mare varietate de situatii si tipuri de oameni care s-ar putea gandi vreodata sa se razbune, chiar si pentru cele mai stupide motive. Dar asta nu e o problema pentru niciunul dintre protagonisti.
Pur si simplu, filmul este pentru toti oamenii, pentru toate tipurile de persoane care isi doresc sa vada altceva si sa simt altfel si pentru cei care sunt prinsi in rutina lor. Nu conteaza ce pareri preconcepute aveti, acordati-i o sansa acestui film si nu cred ca veti regreta. Vreodata. Si chiar daca nu va veti putea bucura de atmosfera creata de cateva mii de oameni care rad in acelasi timp de stupiditatea situatiilor, bucurati-va de modul in care se imbina seriozitatea si stupiditatea in aceasta "comedie neagra". (nu cred ca intelegeam sensul expresiei pana acum)
marți, 19 mai 2015
|
By:
ioana97
Monday discussion: To dress or not to dress?
Nu conteaza cat de imuni la vraja copertilor frumoase ne credem, intotdeauna va fi acea carte pe
care o vedem si despre care gandim ,,ar arata bine in biblioteca". Vrem nu vrem, unele carti ne atrag pentru ca sunt frumoase, pentru ca au acele coperti care sunt magice, cateodata mai magice decat insusi continutul lor.
Dar aceasta postare nu este despre coperti frumoase, ci despre cum considerati voi ca ar trebui sa fie coperta unei carti?
Prima optiune este "not to dress". Ma refer aici la copertile acelea simple, care nu atrag privirea, ale unor carti care in general sunt publicate intr-o serie si care nu spun mai nimic despre o carte anume.Puse toate frumos in biblioteca, dau frumos. Pare ca suntem niste colectionari inraiti de carti. Si pare cumva ca nu judecam cartil dupa coperta lor, ci dupa continut pentru ca, serios acum, ce ne spun aceste coperti despre continutul lor? Ca te astepti sa fie niste carti ,,serioase", pe care le citesti mandru si simti ca te "culturalizezi".
Deci, pentru mine, toate cartile din seria ,,not to dress" sunt acele cari care, fie sunt toate uniforme, desi copertile pot fi adevarate opere de arta, fie nu atrag prin nimic special si duc spre uniformizare, desi au si aspecte individuale.
Optiunea a doua, sunt cartile "to dress".
Cartile acelea care tipa "ia-ma acasa doar pentru ca as arata atat de frumos in biblioteca" sau "ai putea sa ma tii in brate si sa te uiti la coperta mea de parca ar fi o opera de arta". Nu are sens sa mint, exista unele serii pe care le-am inceput datorita aspectului lor. Si cine ma poate judeca?
Cum poti sa nu iei acasa asemenea frumuseti doar de dragul frumusetii?
Si lista poate continua si continua.
Nu vreau sa spun ca aceste carti nu sunt bune pentru ca au coperti frumoase, departe de mine gandul. Dar am sentimente contradictoii cand vine vorba de asta. Daca sunt niste carti atat de bune, nu au nevoie sa fie atat de "aranjate", sa atraga atat de mult atentia. Stiu ca e greu sa atragi atentia cititorului atat de pretentios din zilele noastre, dar parca nu ar trebui sa se incerce atat de mult. (Sau poate e doar opinia mea) Pe de alta parte, daca e intradevar o carte proasta, de ce s-ar mai obosi sa faca o coperta frumoasa, nu? Cred ca acest argument e oarecum valid. :)
Totusi, nu de putine ori mi s-a intamplat ca o carte cu o coperta frumoasa sa ma dezamageasca. Si atunci am simtit dezamagirea de doua ori mai puternic. Ma simteam tradata de aparente.
Cred ca am ajuns sa prefer o coperta simpla si detrimetul uneia prea frumoase, o carte care pare golasa decat una prea impopotonata cu tot felul de imagini si sperante false, sau el putin una cu o coperta inteligenta care sa nu te induca in eroare (vezi ,,Ultimul avanpost" despre care credeam ca e steampunk datorita copertii)
Voi ce preferati? Copertile simple, clasice sau cele cu imagini frumoase si sclipici si zone din diferite materiale sau mai stiu eu ce "strategii vizuale"?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
